Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Calendar Ortodox 2022: Perioadele din an în care se ține post și zilele când nu se fac nunți. Alte rânduieli bisericești

Publicat

Calendar Ortodox 2022: În anul 2022 sunt mai multe zile de post și rugăciune, de care ar trebui să țină cont credincioșii.

Aceste perioade influențează și programul celor care vor să se căsătorească, pentru că în aceste perioade nu se fac cununii religioase.

Următorul post important este cel dinaintea Paștilor. Paștele catolic se sărbătorește cu o săptămână înainte față de cel catolic.

Cel mai aspru și lung post din an – Postul Paștelui

Postul Paştilor, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, în popor, este numit, în general, Postul Mare şi aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice.

Vezi și Când pică Paștele în 2022. Zile libere și minivacanțele din noul an. În ce zile ale săptămânii sunt sărbătorile legale

Postul reprezintă reținerea totală de la anumite alimente și băuturi în scop religios și moral. Mai mult, creștinii trebuie să se rețină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoțit de postul sufletesc.

Calcularea datei la care creștinii sărbătoresc Paștele ține două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paștelui să fie diferită în fiecare an.

Citește și Mesaje de Anul Nou 2023 * Felicitari de Anul Nou 2023 * Mesaje de Revelion 2023 * Mesaje haioase de Anul Nou 2023 * URĂRI de La Mulți Ani 2023

Unele dintre aceste posturi sau sărbători sunt cu dată schimbătoare de la an la an, ceea ce-i poate pune în dificultate pe tinerii care planifică nunți cu mult timp înainte.

Cei care doresc să-și unească destinele în anul 2022 și își fac planuri pentru căsătorie trebuie să știe, pentru ceremonialul religios, datele în care nu se fac nunți.

Biserica Ortodoxă a stabilit anumite momente din an când, potrivit rânduielilor bisericești, este interzisă oficierea căsătoriilor religioase. În principiu, este vorba despre zilele de post, cu unele excepții.

Zile de post și posturi – Calendar Ortodox 2022

  • Miercurile și vinerile de peste an, în afară de cele cu dezlegare, însemnate cu harți
  • Ajunul Bobotezei (5 ianuarie)
  • Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)
  • Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
  • Postul Sfintelor Paști (7 martie – 23 aprilie)
  • Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (20 iunie – 28 iunie)
  • Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 14 august)
  • Postul Nașterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie)

Nu se fac nunți – 2022 – Calendar ortodox

  • în toate zilele de post de peste an
  • în toate miercurile și vinerile
  • în zilele Praznicelor împărătești și în ajunul acestora (1-2 februarie; 1-2 iunie; 11-13 iunie; 15 august; 13-14 septembrie)
  • de luni, după lăsatului sec de carne pentru Postul Sf. Paşti, până la Duminica Sfântului Apostol Toma inclusiv (28 februarie – 1 mai)
  • în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (luni, 20 iunie – marți, 28 iunie)
  • în Postul Adormirii Maicii Domnului – Sfânta Maria Mare (luni, 1 august – duminică, 14 august)
  • de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (luni, 29 august)
  • în postul Nașterii Domnului (marți, 15 noiembrie – sâmbătă, 24 decembrie)
  • în perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie)

Alte date importante

Sărbători bisericești naționale – Calendar Ortodox 2022

  • Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor (2 iunie)
  • Sf. Apostol Andrei cel întâi chemat – Ocrotitorul României (30 noiembrie)

Zile în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie

  • Miercuri și vineri în săptămâna dinaintea Postului Sfintelor Paști (20 aprilie și 22 aprilie)
  • Luni și marți în prima săptămână a Postului Sfintelor Paști (25 aprilie si 26 aprilie)
  • Vineri în săptămâna Patimilor (22 aprilie)

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax