Connect with us
Advertisement

Administrație

Cămin cultural cu muzeu și dispensar medical la Pâclișa. Primăria Alba Iulia vrea să continue investiția oprită acum 4 ani

Publicat

Primăria Alba Iulia vrea să continue lucrările la noul cămin cultural din Pâclișa, ce va găzdui și dispensar și muzeu etnografic, o investiție ce a fost aprobată în 2012 și oprită patru ani mai târziu. Contractul cu constructorul a fost reziliat, din cauza întârzierii lucrărilor și calității acestora.

Acum au fost actualizate cifrele investiției, prețul urcând cu circa 1,2 milioane lei și se propune continuarea lucrărilor ce au rămas la stadiul de structură de rezistență, pentru clădirea proiectată să aibă patru niveluri.

În ședința de vineri, consilierii locali vor avea de aprobat indicatorii tehnico-economici actualizați, faza proiect tehnic pentru obiectivul de investiții ”Construire cămin cultural, cabinete medicale și muzeu etnografic” – localitatea Pâclișa – municipiul Alba Iulia.

Imobilul se află pe strada Carpenului 129 A, are suprafața desfășurată de 979,10 mp și cea construită de 157.50 mp, iar valoarea totală actualizată a investiției este de 4.351.699,52 lei (inclusiv TVA),din care lucrări construcții-montaj 3.431.194,53 lei. Comparativ, valoarea aprobată inițial, în 2012, era de 3.140.747,97 lei (inclusiv TVA).

Durata de realizare a investiției este de 12 luni.

Regimul de înălțime al clădirii este demisol – 3 niveluri și parter.

Studiul de fezabilitate a fost aprobat în 2012. Proiectul prevedea construirea unui imobil nou în Pâclișa, în care să funcționeze căminul cultural, un muzeu etnografic, dar și cabinete medicale. Clădirea ce adăpostea căminul cultural era veche, în stare avansată de degradare și a fost demolată.

În 2014, Fininvest SRL Alba Iulia a început lucrările și a realizat structura de rezistență, o parte din închiderile perimetrale și hidroizolații – toate în proporție de 75%.

”Deoarece execuția lucrărilor avansa greoi, nu au fost respectate termenele contractuale și având probleme din punct de vedere calitativ”, Primăria Alba Iulia a decis în 2016 rezilierea contractului de execuție, iar lucrările au rămas în stadiul de acum patru ani, potrivit documentației.

Lucrările neconforme nu au fost decontate, iar acestea trebuie remediate.

Ulterior, documentația tehnică inițială a fost completată și a fost nevoie de o nouă autorizație de construire.

În 2018, au fost actualizate prețurile și recalculate cantitățile ”rest de executat”.

Lucrările propuse în continuare sunt la structura de rezistență, compartimentare clădire, finisaje interioare și exterioare, racordare la utilități și amenajări exterioare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. titi

    joi, 28.05.2020 at 17:46

    Ptr 1 milion de euro aruncati pe geam ,putem sa l numim Muzeul Prostiei.Poate asa o sa mai vina ceva turisti.

  2. TH

    vineri, 29.05.2020 at 02:15

    VIN ALEGERILE…….
    LOCURILE DE PARCARE UNDE SUNT?????
    Inspectia in constructii ce parere are ???

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement