Connect with us
Advertisement

Eveniment

Când începe Postul Adormirii Maicii Domnului. Postul Sfintei Maria, al treilea mare post din an

Publicat

Postul Adormirii Maicii Domnului sau Postul Sfintei Maria este un moment important pentru credincioși. Timp de 14 zile, se ține al treilea mare post din an, după cel al Paştilor şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Conform tradiției, în post oamenii trebuie să facă pace unii cu ceilalți, ca să le meargă bine tot anul.

Calendar Ortodox 2023: Postul Adormirii Maicii Domnului începe în acest an marți, 1 august şi ţine două săptămâni, până pe 15 august când se sărbătorește Sfânta Maria Mare – Adormirea Maicii Domnului.

Postul Adormirii Maicii Domnului fost stabilit de Biserică pentru a celebra virtuțile Sfintei Fecioare Maria și pentru a reaminti de postul cu care ea însăși s-a pregătit, potrivit tradiției, pentru trecerea la cele veșnice potrivit Basilica.ro

Reguli la Lăsata Secului pentru Postul Adormirii maicii Domnului

Lăsata secului pentru postul Adormirii Maicii Domnului se face pe data de 31 iulie. În cazul în care 31 iulie pică miercuri sau vineri, se lasă sec în seara de 30 iulie și postul începe pe 31 iulie. Anul acesta, Postul Adormirii Maicii Domnului începe pe 1 august.

Originea Postului Adormirii Maicii Domnului a fost fixată în secolul al V-lea, perioadă în care s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului.

Postul Sfintei Maria – paraclisul – rugăciunea specială din Postul Adormirii Maicii Domnului

În fiecare zi a acestui post, în bisericile ortodoxe, se săvârșește o rugăciune specială, închinată Maicii Domnului: paraclisul. Excepție de la această regulă fac zilele de sâmbătă seara și ajunul Schimbării la Față, când se săvârșește slujba Vecerniei.

Postul Sfintei Marii este al treilea post din cele patru din decursul anului care are o dată fixă. Conform tradiției, în Postul Sfintei Mării, oamenii trebuie să facă pace unii cu ceilalți, ca să le meargă bine tot anul.

În postul care durează 14 zile, există dezlegare la untdelemn și vin sâmbăta și duminica, cu excepția zilei de 6 august – Schimbarea la Față, când este dezlegare la pește, indiferent de ziua în care pică.

Postul Sfintei Maria: Zile cu dezlegare la pește și untdelemn în Postul Adormirii Maicii Domnului

  • marți, 1 august: Scoaterea Sfintei Cruci – dezlegare la ulei și vin
  • sâmbătă, 5 august: Sdântul Ioan Iacob Hozevitul – dezlegare la ulei și vin
  • duminică, 6 august: Schimbarea la Față a Domnului, pe Muntele Tabor – dezlegare la pește
  • sâmbătă, 12 august: Sfinții Mucenici Fotie și Anichit – dezlegare la ulei și vin
  • duminică, 13 august: Sfântul Tihon de la Zadonsk – dezlegare la ulei și vin

Postul Adormirii Maicii Domnului: Fecioarei Maria i-a fost descoperit momentul morții

Momentul adormirii Fecioarei Maria nu este consemnat în Sfânta Scriptură, dar mărturia lăsată de Dionisie Areopagitul lămurește faptul că Fecioarei Maria i-a fost descoperit momentul morții, iar Apostolii care erau în diferite țări au fost aduși pe nori la sicriul Maicii și au săvârșit rugăciuni și cântări până în momentul îngropării ei în satul Ghetsimani, scrie Basilica.ro

Astfel, postul Adormirii Maicii Domnului este rânduit de Biserică spre aducerea aminte a postului cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice.

În popor este cunoscut şi sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Sântămăriei. Este un post care îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Postul Adormirii Maicii Domnului: Scoaterea Sfintei Cruci

Pe 1 august, este marcată scoaterea Sfintei Cruci de către Biserica Ortodoxă. În această zi, era obiceiul la Constantinopol de a scoate Lemnul Sfânt al cinstitei și de viață făcătoarei Cruci din palatul imperial în procesiune până la Catedrala Sfânta Sofia.

La procesiune participau mulțime de preoți și diaconi, care o tămâiau pe tot acest drum. Mulțimea se oprea pe parcurs la o fântâna cu un baptisteriu, unde se făcea binecuvântarea apei, pentru ca apoi Sfânta Cruce sa fie pusă pe masa altarului Sfintei Sofia.

Din catedrală se făceau apoi, în fiecare zi, până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), procesiuni în cartierele orașului, pentru a purifica aerul și a-i proteja pe locuitorii cetății de epidemiile ce se puteau răspândi cu repeziciune la acea epoca, mai ales pe căldurile din luna august.

Astfel, după ce a folosit tuturor celor care au cinstit-o cu credință, Sfânta Cruce era readusă la palat.

Ce se consumă în Postul Adormirii Maicii Domnului

Tipicul cel mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare specifică în Postul Adormirii Maicii Domnului ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX (aproximativ ora 15:00), când se consumă mâncare uscată.

Marțea și joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la untdelemn și vin.

De sărbătoarea Schimbării la Față este dezlegare la pește.

În cele două săptămâni de post, credincioşii postesc şi acordă atenţie sporită rugăciunilor către Maica Domnului, în special Acatistului şi Paraclisului Maicii Domnului.

Postul este considerat a fi mai uşor decât Postul Mare, dar mai aspru decât cel al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli.

Învățătura de credință creștină ortodoxă menţionează că „sunt scutiţi de ajunare numai copiii, lăuzele, bătrânii şi bolnavii sau cei neputincioşi, precum şi cei aflaţi în situaţii speciale”.

Postul Adormirii Maicii Domnului: Scurt istoric

Încă din primele secole, postul menţionat nu se ținea peste tot în același timp și în același mod. Creștinii din Antiohia posteau doar o singură zi, la praznicul Schimbării la Față a Domnului.

În zona Constantinopolului se postea numai patru zile. Doar creștinii din Ierusalim posteau opt zile. Urmare a acestei situaţii, Biserica a luat atitudine asupra stabilității acestui post.

În anul 1166 a avut loc la Constantinopol un sinod prezidat de Patriarhul locului respectiv, Luca Chrisoberg, unde s-a hotărât ca „postul să înceapă în ziua de 1 august și să se termine în dimineața zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului”.

Postul Adormirii Maicii Domnului, al treilea mare post din an

Este un post aspru, dacă ținem seamă de faptul că Biserica Ortodoxă ne cere ajunare până la ora 15.00, în zilele de luni, miercuri și vineri, iar după această oră, ne cere să consumăm mâncare uscată.

Nici în celelalte zile, nu avem parte de un post ușor: marți și joi se mănâncă fără ulei, iar sâmbătă și duminică avem dezlegare la untdelemn și vin. În acest post este dezlegare la untdelemn și vin și în zilele de marți și joi.

Postul Adormirii Maicii Domnului – Originea

Originea acestui post a fost fixată în secolul al V-lea, când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început, durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferita pentru crestini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ţinea opt zile.

Existau şi crestini care posteau toată luna august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei şi a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis.

Aici s-a stabilit ca acest post să fie ţinut începand cu 1 august şi să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Adormirea Maicii Domnului este cunoscuta în popor şi sub denumirea de Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare.

Despre Adormirea Maicii Domnului nu avem informaţii în Sfintele Evanghelii, ci numai în Tradiţia Bisericii. Potrivit acestei Traditii, Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă.

Aceeasi Traditie spune că Apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment.

Prin pronia divina, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai tarziu.

A cerut să se deschidă mormântul Maicii Domnului pentru a-i săruta mâinile acesteia, dar, intrând în mormânt, l-a aflat gol.

Acest mormânt a fost identificat în Ierusalim, cu toate că sunt persoane care afirmă că Maria ar fi murit la Efes, locul unde a petrecut mulţi ani după Înălţarea Domnului.

Biserica Ortodoxa învață ca Fecioara Maria s-a născut cu păcatul strămoșesc și a primit iertare de acest păcat în momentul în care a acceptat sa-L nască pe Hristos.

Diferențe dogmatice între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano- Catolică

Biserica Romano Catolica vorbeste de Imaculata Conceptie, o dogma primita de catolicism în anul 1854, prin care afirmă că Fecioara Maria s-a născut fără păcatul strămoșesc.

Biserica Ortodoxa nu a acceptat aceasta învațătură, motivând că dacă Fecioara s-ar fi născut fără acest păcat, firea ei ar fi fost alta decăt cea a tuturor oamenilor.

Iar dacă ea ar fi dăruit Cuvântului o alta fire decât cea pe care noi o avem, firea umana a lui Hristos nu ar mai fi transmis nimic firii noastre. Împotriva unei învățături de acest gen, Sfinții Parinți au afirmat ca Hristos a mântuit ceea ce a asumat, iar ceea ce nu este asumat nu este mântuit.

Biserica recomandă ca, în această perioadă de post, să fie citită zilnic rugăciunea „Paraclisul Maicii Domnului”.

Postul Adormirii Maicii Domnului – Tradiţii şi obiceiuri. Ce este interzis să faci

În dimineaţa zilei de Sfânta Maria, femeile mergeau la biserică şi împărţeau struguri, prune, faguri de miere şi mergeau în cimitir pentru a tămâia mormintele. Ţăranii care aveau vii mari obişnuiau să tocmească paznici.

Tot acum, bărbaţii schimbau pălăria cu căciula. Cei care mai erau văzuţi cu pălărie după 15 august erau ironizaţi.

Se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb şi dormitul pe prispă.

De pe 15 august se deschidea, în satul tradiţional, un important sezon al nunţilor, ce ţinea până la intrarea în postul Craciunului. Se organizau târgurile de toamnă.

Perioada dintre cele două Sântămării, numită Între Sântămării, se consideră timp optim pentru semănă­turile de toamnă.

Credincioșii țin al treilea mare post din an timp de două săptămâni. Conform tradițiilor, în unele sate din Covasna, credincioșii au obiceiul focului purificator. Acest obicei are rol de purificare și de alungare a spiritelor rele, înainte de post.

De asemenea, în zona Munteniei, nurorile obișnuiesc să prepare plăcinte cu brânză dulce, pe care să le ducă soacrelor pentru ca relația lor să se „îndulcească”. Un alt obicei de la sate este legarea grânelor pentru ca păsările și dăunătorii să nu distrugă recoltele.

Ce să nu faci în Postul Adormirii Maicii Domnului

”Postul Adormirii Maicii Domnului înseamna înfrânare nu doar de la anumite alimente, ci de la tot ce ne desparte de Dumnezeu.

Dacă ne ținem departe de anumite mâncăruri, sa ne ținem departe și de păcate.

Sa nu ne întristăm ca pierdem satisfacția pe care ne-o aduce hrana de „dulce”, caci prin retinerea de la ea vom fi părtasi unor daruri care ne fac moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu.

Dacă în acest post se recomandă ajunare luni, miercuri si vineri pana la ora 15.00, ora de la care se poate consuma numai mâncare uscata, iar dacă marți si joi ni se cere sa mâncăm fără ulei, nu trebuie sa întelegem ca postul Adormirii Maicii Domnului disprețuieste trupul.

Nu, acest post cauta sa-l mântuiască împreună cu sufletul.

Sa nu ajungem la astfel de gânduri: „Maine ce voi mai găti?”, „Astăzi cu ce bani sa mai cumpăr bucate de post?”, caci nu diversificare alimentara si cheltuiala peste măsura cere postul.

Faceti din rugăciune mâncare pentru vremea postului și veti vedea cât de hrănitoare și de ieftina este adevărata mâncare de post. Nu va indemn la o postire peste puterile dumneavoastră, ci doresc sa va atrag atentia ca postul are nevoie si de rugăciune.

Fără ea, cele doua săptămâni de post vor fi chinuitoare si vor părea ca nu mai au sfârsit.

Surse: crestinortodox.ro, basilica.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement