Actualitate
Când începe POSTUL CRĂCIUNULUI în acest an. Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Filip
Postul Naşterii Mântuitorului sau Postul Crăciunului, aşa cum este cunoscut de către toţi credincioşii, este ţinut de credincioşi în întreaga lume. Acest post ţine 40 de zile, din 15 noiembrie până în 25 decembrie. Lăsatul secului este în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie.
Lăsatul Secului este ultima zi în care creștinii mai pot mânca mâncăruri “de dulce”. Pe vremuri, în această zi se făceau mari petreceri în familii, se serveau fripturi, ciorbe cu carne, prăjituri și vin. Femeile își “dezinfectau” vasele de lut și lingurile de lemn cu cenușă, deoarece vreme de 40 de zile, în acele vase nu se mai gătea nimic cu carne sau lapte.
Postul Crăciunului amintește de postul patriarhilor și drepților din Vechiul Testament și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai.
În acest post se obişnuieşte că toţi credincioşii să postească de carne, brânză şi ouă, în timp ce lunea miercurea şi vinerea se consumă mâncare fără ulei şi fără vin. În zilele de marţi şi joi se face dezlegare la untdelemn şi vin. Mai mult, sâmbetele şi duminicile, până pe 20 decembrie inclusiv se dezleagă de untdelemn, peşte şi vin.
Dacă în zilele de luni, miercuri şi vineri, Biserica Ortodoxă prăznuieşte vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră, creştinii pot consuma untdelemn şi vin; iar dacă este hramul bisericii sau vreo sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie roşie atunci se face dezlegarea şi la peşte. În zilele de marţi şi joi, credincioşii pot consumă peşte, vin sau untdelemn.
În ziua de Ajun se mănâncă abia seara şi doar grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină şi poame deoarece. De Crăciun, indiferent de ziua în care cade, se mănâncă de dulce și se transmit mesaje, urări și felicitări de Crăciun
Se mănâncă untdelemn şi se face dezlegare la vin în datele de 16, 22, 23, 24, 25 şi 30 noiembrie, dar şi pe 4,5,6,7,9, 12, 13, 17 şi 20 decembrie, dacă aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece în aceste zile Biserica prăznuieşte Sfinţii mai importanţi, conform calendarulortodox.ro.
Se face dezlegarea la peşte pe când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie, indiferent dacă această sărbătoare va cădea miercurea sau vinerea.
De asemenea, credincioşii pot mânca peşte în zilele de luni, miercuri şi vineri ale acestui post, doar dacă în aceste zile cade hranul bisericii.
Nu în ultimul rând, se face dezlegare la peşte în zilele cu sfinţi însemnaţi, dar şi în zilele de 16, 22, 23, 24, 25, 30 noiembrie şi 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 decembrie, dacă zilele acestea cad marţi sau joi. Cu atât mai mult, când marţea sau joia se întâmplă hramul unei biserici.
Postul Crăciunului durează şase săptămâni şi îi pregăteşte pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos. Semnificaţia postului are rădăcini în Vechiul Testament. Personajele biblice apar postind în diverse ipostaze – patriarhii şi drepţii dinainte de Hristos, printre care Noe, Moise şi David petrec timp îndelungat în post şi rugăciune. Ei aşteptau venirea lui Mesia, se rugau pentru iertarea păcatelor şi ajutor divin în misiunea lor de conducere a poporului ales.
sursă: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News