Definitivat 2026: profesorii care au susținut proba scrisă în 14 iulie și au depus contestații așteaptă publicarea rezultatelor finale. Potrivit calendarului oficial al examenului, acestea vor fi disponibile luni, 27 iulie.

Rezultatele vor fi publicate AICI.

În acest an, în Alba, rata de promovare a examenului a fost de 69,7%, mai mică față de cea de anul trecut (72,3%). Numărul de contestații depuse însă nu a fost cu mult mai mare față de 2025: 28 de contestații față de 27, anul trecut.

Publicitate

Majoritatea candidaților au dat proba scrisă pentru specializările educatori, învățători, profesori de română și profesori de educație fizică și sport.

În 2026, nu au fost medii de 10 în Alba. Cele mai bune rezultate au fost 9,86, 9,82 și 9,70.

Vezi FOTO: Rareș Miklos, cea mai mare medie la Definitivat 2026 în Alba. Performanța în carieră și experiența la catedră și la examene

Publicitate

Vezi FOTO: Beatrice Gomboș, a doua medie în top rezultate la Definitivat 2026 în Alba. Ce spune despre formarea noii generații

Publicitate

Vezi și FOTO: Andreea Morariu, în top 3 cele mai mari medii la Definitivat 2026 în Alba. De ce a ales cariera de educator

În țară, rata de promovare a fost de 70,94%, față de 65,36% anul trecut.

Condițiile pentru promovarea examenului de Definitivat

Prin Definitivat, profesorii obțin drept de practică în învățământul preuniversitar. Examenul confirmă deținerea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul include inspecțiile la clasă, unde profesorii sunt verificați privind creativitatea în conceperea lecțiilor și activităților, modul de desfășurare a acestora (comportament, gestionare timp, resurse digitale), nivelul de pregătire și cunoașterea elevilor, competențe psihorelaționale, perfecționare.

Publicitate

De asemenea, aceștia au trebuit să depună un portofoliu profesional, cu documente referitoare la activitatea profesională, didactică și de învățare pe tot parcursul vieții, dovezi ale pregătirii profesionale, ale activității didactice, educative și de management al clasei, precum și ale elaborării materialelor didactice.

A urmat proba scrisă din 14 iulie, la care sunt testate cunoștințele, în funcție de specialitate.

Nota obținută la proba scrisă are pondere de 70% în calculul mediei finale, potrivit edupedu.ro. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.

Publicitate

Pentru a promova examenul, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an
  • calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”
  • media aritmetică a notelor obținute la inspecțiile la clasă și la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective)

Validarea rezultatelor la examen va fi făcută de Ministerul Educației, în perioada 30 iulie - 18 august.