Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

Când sunt perioadele de vacanță în anul școlar 2024-2025. Zile libere pentru elevi și profesori. Calendar

Publicat

Când sunt perioadele de vacanță în anul școlar 2024-2025. Peste 50.000 de elevi alături de colegi din țară au început cursurile în 9 septembrie. Îi așteaptă 36 de săptămâni de școală, dar vor avea și patru vacanțe, plus cea de vară.

Prima perioadă de cursuri este până în 25 octombrie. În 5 octombrie 2024 este prima zi liberă din noul an școlar, atât pentru elevi, cât și pentru profesori, când este sărbătorită Ziua Mondială a Educației. Însă aceasta pică într-o zi de sâmbătă.

În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie este vacanță de o săptămână.

Apoi urmează a doua perioadă de cursuri, din 4 noiembrie până în 20 decembrie.

Vacanța de iarnă coincide cu perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou și va fi din 21 decembrie până în 7 ianuarie 2025.

Anul viitor, elevii vor reveni la cursuri din 8 ianuarie. Vor avea parte apoi de vacanța mobilă, de o săptămână, decisă la nivel de județ, de către inspectoratele școlare. În Alba, aceasta va fi în perioada 24-28 februarie.

Perioadele de vacanță în anul școlar 2024-2025

  • Vacanța de toamnă – de sâmbătă, 26 octombrie 2024 până duminică, 3 noiembrie 2024
  • Vacanța de iarnă / vacanța de Crăciun – de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025
  • Vacanța mobilă / vacanța de schi – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025. Ca perioadă de timp, vacanța de schi se va desfășura între modulele de curs III și VI, în funcție de fiecare unitate de învățământ
  • Vacanța de primăvară – de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025
  • Vacanța de vară / vacanța mare – de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie

Zile libere pentru elevi și profesori anul școlar 2024-2025

  • sâmbătă, 5 octombrie 2024 – Ziua Mondială a Educației
  • marți, 22 aprilie 2025 – a treia zi de Paște – ziua pică în vacanța de primăvară
  • joi, 5 iunie 2025 – Ziua Învățătorului

Zile libere incluse în perioadele de vacanță:

  • miercuri, 25 decembrie 2024 – prima zi de Crăciun (ziua este în vacanța de iarnă);
  • joi, 26 decembrie 2024 – a doua zi de Crăciun (ziua este în vacanța de iarnă);
  • miercuri, 1 ianuarie 2024 – Anul Nou (ziua este în vacanța de iarnă);
  • joi, 2 ianuarie 2025 – Anul Nou (ziua este în vacanța de iarnă);
  • luni, 6 ianuarie 2025 – Botezul Domnului, Boboteaza (ziua este în vacanța de iarnă);
  • marți, 7 ianuarie 2025 – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (ziua este în vacanța de iarnă);
  • vineri, 24 ianuarie 2025 – Mica Unire, zi liberă legal;
  • vineri, 18 aprilie 2025 – Vinerea Mare (ziua este în vacanța de primăvară);
  • luni, 21 aprilie 2025 – A doua zi de Paște (ziua este în vacanța de primăvară);
  • joi, 1 mai 2025 –  Ziua Muncii;
  • luni, 9 iunie 2025 – a doua zi de Rusalii.

Vezi și Noutăți an școlar 2024-2025: Elevii pot da note profesorilor. Cum arată fișa de feedback din noul Statut al elevului

Calendar școlar 2024-2025. Cursuri și vacanțe

  • Cursuri: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024
  • Vacanță: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024
  • Cursuri: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024
  • Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025
  • Cursuri: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025,
    • după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București
    • în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ
  • Vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025
  • Cursuri: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025
    • la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025
  • Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025
  • Cursuri: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025
  • Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Template_Carton_MEd – 122

Calendar școlar 2024-2025 în ALBA

  • Cursuri: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024
  • Vacanță: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024
  • Cursuri: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024
  • Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025
  • Cursuri: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 21 februarie 2025,
  • Vacanță: o săptămână, în perioada 24-28 februarie
  • Cursuri: de luni, 3 martie 2025
  • Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025
  • Cursuri: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025
  • Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Anul școlar 2024-2025. Școala altfel și Săptămâna verde

În perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025 se vor desfășura programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Unitățile de învățământ vor planifica perioade de câte cinci zile consecutive, pentru aceste activități.

În aceste perioade, pentru elevii de liceu — filiera tehnologică și din învățământul profesional, dar și postliceal se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

AICI, calendar examene.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate