Connect with us

Economie

Când va fi semnat contractul pentru ultimul lot din Autostrada Transilvania. Anunțul ministrului Transporturilor

Publicat

Contractul pentru ultimul lot din Autostrada Transilvania va fi semnat la finalul acestei săptămâni. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu a postat pe TikTok faptul că la sfârșitul acestei săptămâni se va semna pentru ultimul lot și, totodată, cel mai valoros lot ca și sumă de pe Autostrada Transilvania.

Este vorba despre lotul de la Poarta Sălajului la Nușfalău.

„Este un contract de 6,62 miliarde de lei, cel mai mare contract din istoria CNAIR. Și, cu ocazia semnării acestui contract, toate loturile aflate în construcție în acest moment de pe Autostrada Transilvaniei vor intra în faza finală, în cea de execuție. Și anume mă refer la loturile de la Nădășelu până la Nușfalău și, totodată, de la Suplacul de Barcău până la Biharia”, a spus Grindeanu, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, Autostrada Transilvania este una din autostrăzile importante din România care trebuie să fie finalizată în anii viitoare.

Contractul va fi semnat la Zalău, cu o asociere de firme din Turcia

Un anunț similar a fost făcut recent de președintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, Lucian Bode.

Potrivit acestuia, contactul între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și asocierea de firme din Turcia, care a câștigat licitația pentru realizarea tronsonului de 41 de kilometri de autostradă se va semna la Zalău, la sediul Instituției Prefectului Sălaj.

”Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, împreună cu directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, vor fi prezenți în Zalău, alături de cele două mari companii din Turcia, semnând execuția acestui lot de autostradă de 41 de kilometri, inclusiv Tunelul Meseș, de la Poarta Sălajului la Zalău, până la Nușfalău. Vorbim despre un proiect, cum spuneam, de aproximativ 1,6 miliarde de euro, cel mai mare proiect, valoric vorbind, din istoria României semnat vreodată în România în ultimii 30 de ani și, cred, în istoria României”, a precizat Lucian Bode, potrivit Agerpres.

Acesta a adăugat faptul că semnarea contractului a fost convenită, pe 1 aprilie, în urma unei ședințe de lucru pe care a avut-o împreună cu ministrul Transporturilor și cu directorul CNAIR.

Ultimul lot de pe autostrada Transilvania (A3)

  • Lumgime tronson: 41 km (Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, 2 secțiuni), include Tunelul Meseș (2,89 km, cu galerii duble, cel mai lung tunel din România și 65 viaducte, poduri, pasaje)
  • Contract câștigat de Asocierea MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. – OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (Turcia)
  • Suma: 6,62 miliarde lei (fără TVA)
  • Perioadă: 78 luni (18 luni proiectare, 60 luni execuție)

Autostrada Transilvania va avea în total 270 de kilometri, de la Târgu Mureș la Borș.

Autostrada A3 între București și Borș

include tronsoanele:

București-Ploiești: 65 km (deschis în totalitate în 2018)

Ploiești-Brașov: 106 km

Târgu Mureș – Gilău: 103 km (deschis în totalitate 2023)

Gilău – Borș: 166,55 km cu secțiunile:

  • Cluj Napoca Vest (Gilău) – Mihăiești (26 km)
    • Gilău – Nădășelu (9,47 km) – deschis din 2018
    • Nădășelu – Mihăiești (16,8 km) termen deschidere 2026
  • Mihăiești – Suplacu de Barcău (80 km)
    • Mihăiești – Zimbor (13,26 km) termen deschidere 2026
    • Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km) termen deschidere 2026

    • Poarta Sălajului – Zalău (15,14 km): constructor desemnat
    • Zalău – Nușfalău (25,84 km): constructor desemnat
    • Nușfalău – Suplacu de Barcău (13,5 km): deschis 2023
  • Suplacu de Barcău – Borș (60 km)
    • Suplacu de Barcău – Chiribriș (26,35 km): termen deschidere 2025

    • Chiribiș – Biharia (28,5 km): termen deschidere 2026
    • Biharia – Borș (5,3 km): deschis 2020

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement