Surprize pe listele de candidați ale PSD Alba, pentru alegerile locale. Fostul președinte al organizației, Ioan Dîrzu, a pierdut locul întâi pe lista pentru Camera Deputaților, unde va ocupa poziția a doua, după Radu Marcel Tuhuț, potrivit unor surse politce de la nivel central. 

Publicitate

Tuhuț este primar al comunei Ciuruleasa, unde a obținut la alegerile locale peste 87% din voturi și totodată un apropiat al lui Dîrzu care l-a susținut în funcția de președinte executiv al organizației județene.

Citește și Rezultatele sondajului “Cel mai bun parlamentar care a reprezentat Alba în ultimii 30 de ani”. Cum au votat cititorii

Camera Deputaților:

  1. Radu Marcel Tuhuț
  2. Ioan Dârzu
  3. Marcela Dărămuș
  4. Bogdan Medrea
  5. Nicolae Luca
  6. Marcel Oțoiu
  7. Călin Radu

La Senat:

  1. Călin Mătieș
  2. Adrian Nicolae Bara
  3. Delia Angela Gheorghiță
  4. Gheorghe Sava

Locul I la Camera Deputaților poate fi considerat sigur de către social-democrați, în timp ce locul I de la Senat va fi cel mai probabil atribuit prin redistribuire și poate fi câștigat de PSD sau de Alianța USR PLUS. Asta în condițiile în care celălalt mandat de senator de Alba va fi câștigat aproape sigur de PNL.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Surse din PSD spun ca listele nu sunt încă definitive, acestea putând fi modificate de conducerea centrală a partidului. O decizie în acest sens va fi luată joi, 22 octombrie. Organizația PSD Alba are de câteva zile un nou președinte interimar, europarlamentarul Victor Negrescu, iar unul dintre obiectivele noii conduceri este schimbarea ”garniturii” de parlamentari pentru județul Alba.

Mutarea lu Dîrzu pe poziția a doua din lista pentru Camera Deputaților este considerată de o parte dintre membrii drept un joc făcut de apropiații fostului președinte PSD Alba, prin care acesta să poată să obțină un nou mandat de deputat, prin retragerea primarului din Ciuruleasa, după alegeri.

Publicitate