Connect with us
Advertisement

Administrație

CARANTINĂ la Alba Iulia, de marți, ora 00.00: Zona în care se aplică măsurile restrictive. Ce nu ai voie să faci

Publicat

Alba Iulia intră în carantină de marți, 17 noiembrie, ora 00.00, pentru 14 zile. Ce nu ai voie să faci și în ce condiții sunt permise deplasările în afara locuinței. 

Zona delimitată de coordonatele:

AICI: MODELELE DE DECLARAȚIE și adeverință de la angajator pentru carantină în Alba Iulia, Abrud, Sebeș, Cugir, Blaj sau Ciugud

– N 46°06’41.0″ E  23°32’22.2″ DN 74 ieșire spre Zlatna, inclusiv Micești

– N 46°06’10.9″ E 23°36’16.1″ strada Al. Ioan Cuza, inclusiv Bărăbanț

– N 46°04’16.6″ E 23°35’43.2″ strada Mărășești, barieră Drâmbar

– N 46°02’33.9″E 23°33’47.8″ strada Regimentul 5 Vânători, inclusiv Partoș și Oarda

– N 46°03’15.0″E 23°34’16.0″ bulevardul Ferdinand, inclusiv Partoș

– N 46°02’19.7″E 23°31’48.6″ localitatea Pâclișa.

AICI: GHID de CARANTINĂ în Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Cugir, Abrud și Ciugud: Reguli și interdicții, documente de deplasare, amenzi

Măsuri propuse prin HCJSU 63/15 noiembrie 2020:

– este strict interzisă intrarea / ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.

– circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere, legitimație de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator

– identificarea persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona carantinată și introducerea acestora în bazele de date dedicate;

DOCUMENTUL POATE FI VIZUALIZAT AICI

– limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de Declarație pe proprie răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz.

În intervalul orar 6.00-22.00, în interiorul zonei menționate se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10:00 – 13:00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 06:00 – 10:00, respectiv 13:00-20:00;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  • deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
  • deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
  • deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  • deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
  • deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  • îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
  • eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
  • participare la programe sau proceduri în centrele de tratament;
  • pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
  • alte motive justificative precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie, evenimente de stare civilă;

În intervalul orar 22.00 – 6.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  • deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice

În/din zona menționată este permisă intrarea / ieșirea pentru:

  • transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației;
  • persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, a asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
  • persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
  • persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
  • deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea / însoțirea copiilor / membrilor de familie, îngrijirea unei / unui rude / afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  • urgențe medicale.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura olografă a declarantului. Declarația poate fi prezentată în format letric (suport hârtie) sau pe un dispozitiv electronic.

Se permite tranzitarea unității administrativ teritoriale menționată la art. 1 alin. (2) de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă staționarea în localitate.

Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maxim 8 persoane în interior iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane;

Se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezența a maxim 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane, cu respectarea regulilor de protecție sanitară

controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în / din unitatea administrativ teritorială menționată la art. 1 alin. (2) și măsurile de ordine publică vor fi organizate și coordonate de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, a Poliției locale, efective din cadrul DSP, DSVSA, ITM, Protecția Consumatorului, ISCTR sau alți funcționari anume desemnați prin dispoziție a primarului unității administrativ teritoriale;

Se interzic următoarele activități:

  • organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) în spații închise și deschise;
  • organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spaţii închise cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă sau altele asemenea;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor, cu excepția activităților de preparare a hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
  • organizarea și desfășurarea adunărilor publice organizate în baza Legii Nr. 60/1991;
  • organizarea cu public în spații închise și deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor, activități culturale, științifice, artistice sau de divertisment;
  • toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective care se desfășoară în spatii închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de profil;
  • organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor si piețelor de vechituri.

Se limitează programul de lucru cu publicul a operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare în intervalul orar 05.00 – 20.00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant care pot avea program non-stop.

Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate cu respectarea normelor de distanțare fizică respectiv protecție sanitară;

În cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană cu respectarea normelor de distanțare respectiv protecție sanitară;

Operatorii economici au obligația de a afișa la loc vizibil, la intrarea în unitate, a programului de funcționare precum și a restricțiilor stabilite prin prezenta hotărâre inclusiv numărul maxim de persoane care pot avea acces simultan în interior.

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în zilele de sâmbătă și duminică, centrele comerciale tip Mall își vor suspenda temporar activitatea pe perioada instituirii măsurii de carantină.

Fac excepție agenții economici care comercializează produse alimentare, farmacii, curățătorii, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie precum și cele care comercializează produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem livrare la domiciliu (agenții economici din zona de fast food);

Operatorii economici care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanțare fizică.

Direcția de Sănătate Publică a Județului Alba va evalua și prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor și va  transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare și personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică / Ministerul Sănătății.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Lucas

    duminică, 15.11.2020 at 18:24

    E necesar să dăm dovadă de solidaritate, întelegând că distanțarea fizică în acest context este nu doar o formă de preventie, dar si un exercitiu de înțelegere creștinească. Fiți responsabili, participați la efortul autorităților pentru combaterea epidemiei și nu mai emanați și ventilați scenarite klingoniene, îndemnurile fake-news-urilor răsăritene care sunt îndreptate chiar împotriva voastră pe termen lung. Nu vă angajați în aventura propagandei ostile, este posibil să aveți mari surprize de natură economică și financiară, pe care apoi tot voi le veți contesta! Protejați-vă semenii și respectați măsurile luate de autorități. Informați-vă doar din suse sigure!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement