Connect with us
Advertisement

Eveniment

Card european standardizat pentru persoane cu dizabilități. Facilitățile la care va asigura acces. Propunere a Comisiei Europene

Publicat

Persoanele cu dizabilități ar putea beneficia de un card european standardizat, prin care să aibă acces la facilități recunoscute în toată Uniunea Europeană.

Propunerea a fost făcută miercuri de către Comisia Europeană.

Cardul european pentru dizabilitate va servi drept dovadă recunoscută a dizabilităţii în întreaga UE, oferind acces egal la condiţii speciale şi tratament preferenţial în serviciile publice şi private, inclusiv, de exemplu:

  •  la transport, evenimente culturale, muzee, centre de agrement şi sportive sau parcuri de distracţii.

Cardul va fi emis de autorităţile naţionale abilitate şi va completa cardurile sau certificatele naţionale existente.

Propunerea de directivă doreşte de asemenea să consolideze cardul european de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi.

”Aceasta va facilita viaţa a aproximativ 87 de milioane de persoane şi a familiilor lor”, a comentat vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova.

”Un handicap nu trebuie să împiedice oamenii să călătorească şi să se deplaseze liber în Europa”, a adăugat ea pe platforma X (fosta Twitter).

Îmbunătățiri aduse cardului european

În prezent, pentru numeroase persoane cu dizabilităţi, transportul cu autoturismul privat rămâne cea mai bună sau singura posibilitate pentru a călători sau a se deplasa în mod independent, asigurându-le autonomia.

Îmbunătăţirile propuse pentru actualul card european de parcare vor permite persoanelor cu dizabilităţi să aibă acces la aceleaşi drepturi de parcare disponibile în alt stat membru.

Acesta va avea un format comun obligatoriu, va fi dotat cu dispozitive de securitate împotriva fraudei şi falsificării, va înlocui cardurile naţionale de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi şi va fi recunoscut în întreaga UE.

Cardul, si în versiune digitală

Pentru a promova uşurinţa utilizării şi a reduce sarcina administrativă, directiva propusă va impune statelor membre, să furnizeze cardurile atât în versiune fizică, cât şi în versiune digitală, să pună la dispoziţia publicului, în formate accesibile, condiţiile şi normele de eliberare sau de retragere a cardurilor şi să se asigure că prestatorii de servicii oferă informaţii privind condiţiile speciale şi tratamentul preferenţial pentru persoanele cu dizabilităţi în formate accesibile.

Pentru a garanta conformitatea, statele membre trebuie să se asigure că persoanele cu dizabilităţi, organizaţiile lor reprezentative şi organismele publice relevante pot lua măsuri în temeiul legislaţiei naţionale, dacă este necesar. După transpunerea directivei în legislaţia naţională, statelor membre li se solicită să impună amenzi şi măsuri corective în cazul unor încălcări.

Propunerea Comisiei Europene urmează să fie discutată de către Parlamentul European şi Consiliul UE şi prevede că, după adoptare, statele membre vor avea la dispoziţie 18 luni pentru a transpune dispoziţiile directivei în legislaţia naţională.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement