Actualitate
Carnea de porc ar putea fi cu 15% mai scumpă, înainte de Crăciun
Ne putem aştepta la scumpiri pentru carnea de porc de 15%, până la Crăciun, iar preparatele din carne ar putea fi comercializate la preţuri cu 10% mai mari, din cauza creşterii cheltuielilor cu materia primă, utilităţi şi combustibili.
Reprezentanţii Asociaţiei Române a Cărnii (ARC) susţin că majorările de preţ la energie, gaze şi combustibili afectează şi pe cel al cărnii, care a crescut cu 15%, în ultima perioadă şi va cunoaşte majorări similare, în continuare.
De asemenea, producătorii de mezeluri ar urma să mărească preţurile cu până la 10%, din cauza materiei prime care este mai scumpă cu aproape 25% faţă de începutul anului.
„În România, în apropierea sărbătorilor de iarnă, se taie trei milioane de porci în fundul curţii. Şi atunci se dereglează piaţa în mod direct. Probabil că preţurile la aceşti porci pe care îi taie ţăranii vor fi, ca în fiecare an, mai mari decât cele cu care vindem noi la ora actuală”, a declarat Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.
„Suntem sub costurile de producţie şi nu ştiu cât vom mai rezista. Reducerea TVA poate fi o soluţie imediată, dacă vrem să încurajăm vânzările. Dacă nu se va reduce TVA, se va pune problema insolvenţei pentru mulţi producători. Reducerea TVA va duce la diminuarea evaziunii fiscale şi la oferirea unor produse la preţuri accesibile”, a afirmat Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România.
Sursa: rtv.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News