Scandia Food, liderul pieței de conserve din România, a confirmat cumpărarea producătorului de mezeluri Agra’s Alba Iulia, o companie specializată în procesarea cărnii și producția de...
După 20 de ani în care albaiulienii au cumpărat de fiecare dată, din magazinele Adrian Comservice, carne și preparate cu gust ardelean, a sosit momentul să...
Din cauza majorării preţurilor materiilor prime, mezelurile s-ar putea scumpi în perioada următoare cu 3-5%. Este opinia mai mulţi producători de preparate din carne. În 2015...
Asociația pentru Protecţia Consumatorilor atrage atenţia că mezelurile conţin prea multă sare. Potrivit unui studiu făcut de această organizaţie în 100 de grame de salam tăiat...
Vineri, de la ora 10.00 în Piaţa Pascu din Cetate s-a deschis Târgul Apulum Agraria. Aproximativ 140 de producători din judeţul Alba şi-au expus pe tarabe...
Modificarea legislației pentru atestarea produselor tradiționale românești a micșorat lista celor care îndeplinesc noile condiții. Astfel, dacă din 2005 până în iulie anul trecut județul Alba...
Într-un topul lunar al celor mai vizibile branduri pe Facebook, compania Transavia conduce clasamentul la sectorul Carne şi Mezeluri pentru luna decembrie. Analiza este este realizată...
La Alba Mall poţi cumpăra produse alimentare ecologice şi de casă, la Târgul tradiţional de bunătăţi, deschis sâmbătă, până la ora 20.00 Organizatorii au pregătit o...
Proprietara unui magazin alimentar din comuna Roşia de Secaş a fost “victima” unor persoane din Huedin care au reuşit să “cumpere gratis” mezeluri din locaţia respectivă....
Din tot valul de scumpiri din sectorul alimentar, cele mai mari creșteri de preț în 2012 s-au înregistrat la produse din carne și preparate din carne....
Cârnații, șunca, baconul, salamul, parizerul, cremvurștii și alte sortimente de carne procesată cresc riscul de a muri tânăr, sau de a se contracta boli cardiovasculare, sau...
De Ziua Națională a României, în 1 decembrie, primii 1.000 de cumpărători care vor trece pragul „Elit Supermarket Alba Mall” vor primi cadou sortimente din cunoscutul...
Ne putem aştepta la scumpiri pentru carnea de porc de 15%, până la Crăciun, iar preparatele din carne ar putea fi comercializate la preţuri cu 10%...
Alba Mall găzduieşte în această perioadă un „târg de bunătăţi”, destinat celor care preferă produsele de calitate şi care are ofertă şi pentru albaiulienii care ţin...