Connect with us

Eveniment

Carte de identitate pentru românii din diaspora: Poate fi obținută chiar dacă solicitanții nu au domiciliul în țară. Condiții

Publicat

Carte de identitate pentru românii din diaspora: Cetățenii români care nu au domiciliul în România și locuiesc în străinătate au dreptul de a solicita o carte electronică de identitate. Modificările legislative au fost publicate în Monitorul Oficial, iar modificarea legislativă a fost inițiată de Ministerul Afacerilor Interne ca urmare a unei decizii recente a  Curții de Justiție a Uniunii Europene din 2024 (C-491/21).

Astfel, orice cetățean român care nu are domiciliul în România și locuiește în altă țară poate obține cartea electronică de identitate dacă prezintă un pașaport simplu electronic sau un pașaport simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu.

Pașaportul trebuie să fie în termen de valabilitate. De asemenea, pot fi prezentate și documente eliberate de autoritățile străine, în original, din care să rezulte că locuiesc în țara respectivă.

Cei care solicită carte de identitate românească trebuie să dețină un cont validat în Platforma HUB de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne

”Această inițiativă legislativă vine în urma unei decizii importante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care a constatat că refuzul statului român de a elibera cărți de identitate cetățenilor români cu domiciliul în alt stat UE încalcă dreptul la liberă circulație și creează o diferență de tratament nejustificată”, a scris Mircea Roșca, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, într-o postare pe Facebook.

Ce prevede noua procedură

  • Cartea de identitate (inclusiv electronică) va putea fi eliberată și cetățenilor cu domiciliul în străinătate;
  • Cererile pot fi depuse atât la consulate, cât și în România;
  •  Se respectă decizia Curții de Justiție a UE și se elimină o discriminare veche de ani de zile.

”Cartea electronică de identitate este un document cu un format modern, este un document care are un cip și în acest cip sunt 11 servicii digitale și facilitează o interacțiune mai bună a cetățeanului cu autoritățile publice.

Nu se limitează în niciun fel libertățile individuale ale cetățenilor prin această carte electronică de identitate. Similar acestei cărți sunt alte asemenea modele în spațiul Uniunii Europene.

Este concepută pentru a oferi siguranță, o siguranță crescută pentru a preveni fraudele, falsurile documentelor și, bineînțeles, furtul de identitate.

Din punctul nostru de vedere, această carte de identitate oferă elemente de protecție de ultimă oră”, a declarat Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

Carte de identitate pentru românii din diaspora

Totodată, toți cetățenii pot avea acum o identitate digitală. ROeID înseamnă, pentru cetățenii români, acces la toate operațiunile digitale necesare în viața de zi cu zi, indiferent dacă se află în țară sau în străinătate.

Cu ajutorul aplicației ROeID, românii pot să:

  • plătească taxele și impozitele la bugetul statului,
  • solicite certificate pentru semnătură digitală,
  • acceseze servicii consulare,
  • schimbe furnizorul de energie,
  • obțină informații privind contribuțiile sociale și de sănătate din partea angajatorilor,
  • obțină cazier judiciar și multe altele.

De asemenea, prin intermediul aplicației ROeID, poate fi consultat istoricul autentificărilor în sistemele digitale din România.

La ce folosește identitatea digitală

Majoritatea site-urilor web din România folosesc un user și o parolă pentru autentificarea utilizatorilor. Identitatea ROeID înlocuiește toate aceste lucruri cu un singur mecanism. O singură parolă pentru toate site-urile web ale statului român.

ROeID poate fi folosită în platformele informatice administrate de instituțiile publice, așa cum folosești acum contul de Facebook sau Google pentru a te autentifica în alte platforme private.

Așadar, ROeID este interconectată cu Ghișeul.ro, PCUe, ANRE și alte platforme ale primăriilor, inclusiv cu Portalul de servicii electronice al Primăriei municipiului Alba Iulia.

Carte de identitate pentru românii din diaspora

Această măsură importantă pentru românii din diaspora modifică OUG 97/2005:

La articolul 14, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Cetățenii români aflați în străinătate pot solicita:

  • a) la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României din străinătate, eliberarea primului act de identitate pentru minorul care a împlinit vârsta de 14 ani sau, de la data realizării condițiilor tehnice necesare, eliberarea unei cărți electronice de identitate
  • b) la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor, eliberarea unei cărți de identitate, inclusiv pe bază de procură specială autentificată la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, sau, de la data realizării condițiilor tehnice necesare, eliberarea unei cărți electronice de identitate ori a unei cărți de identitate simplă.

Date colectate electronic

La articolul 17 se introduce alineatul 5.3:

”În format electronic se înscriu:

  • a) datele din formatul tipărit;
  • b) prenumele părinților titularului;
  • c) locul nașterii titularului;
  • d) certificate pentru autentificare sau semnătură electronică și, după caz, certificate pentru semnătură electronică calificată, astfel cum acestea sunt definite de legislația din domeniu;
  • e) datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială și, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete;
  • f) adresa de domiciliu din România a titularului sau, după caz, mențiunea „fără domiciliu în România”
  • g) adresa de reședință din România a titularului”.

”Art. 281 – (1) Cetățeanul român care locuiește în străinătate poate solicita eliberarea cărții electronice de identitate fără domiciliu în România.

  • (2) Pentru obținerea cărții electronice de identitate, cetățeanul care locuiește în străinătate trebuie să prezinte un pașaport simplu electronic sau un pașaport simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu, aflat în termen de valabilitate, ori documente eliberate de autoritățile străine, în original, din care să rezulte că locuiește în acea țară, împreună cu traducerea autorizată în limba română, după caz, și să dețină un cont validat în Platforma HUB de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.
  • (3) Prin excepție de la alin.(2), condiția deținerii unui cont validat în Platforma HUB de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne nu se aplică în cazul cetățenilor români care nu au împlinit vârsta de 18 ani”.

Context

Până recent în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate care locuiesc temporar în România se elibera carte de identitate provizorie, care însă nu constituia document de călătorie.

Dreptul la libera circulație al acestora se exercită în baza unui pașaport simplu electronic ori a unui pașaport simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu.

Astfel, cetățenii români nu puteau deține, în același timp, două documente emise de instituțiile abilitate din România, respectiv un pașaport simplu cu domiciliul în străinătate și o carte de identitate cu domiciliul în România, fiecare dintre acestea atestând în mod distinct domiciliul în străinătate ori în România.

Cetățeanul român cu domiciliul în străinătate, care este în posesia unui pașaport cu menționarea țării de domiciliu, putea să facă dovada identității și a țării de domiciliu în fața autorităților române cu pașaportul simplu, iar a reședinței din România, cu cartea de identitate provizorie.

O hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 2024 prevede că resortisanților unui stat membru care și-au exercitat dreptul la liberă circulație și ședere în alt stat membru nu li se poate refuza eliberarea unei cărți de identitate cu valoare de document de călătorie în interiorul Uniunii Europene pentru singurul motiv că și-au stabilit domiciliul pe teritoriul acestui alt stat membru.

Prin urmare s-a creat mecanismul necesar pentru eliberarea unui act de identitate cu valoare de document de călătorie cetățenilor români care nu au domiciliul în România.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.