Eveniment
Casă de vacanță care funcționa ilegal în comuna Vadu Moților închisă de DSP Alba. Amendă de 30.000 de lei pentru lipsa autorizaţiei

Direcția de Sănătate Publică Alba a deschis o anchetă după ce mai mulți localnici au semnalat că o casă de vacanță din comuna Vadu Moților, sat Necșești, funcționează ilegal, un grup de copii instituționalizați, cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani, fiind cazați aici, aflându-se într-o tabără.
În urma controalelor efectuate, inspectorii DSP Alba au constat că această unitate aparține Asociației Evangheliste și de Caritate „Isus Speranța României” cu sediul la Timișoara.
Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a declarat că au fost aplicate două sancțiuni, în cuantum de 30.000 de lei, pentru lipsa avizului și autorizației sanitare și pentru refuzul de a permite accesul inspectorilor sanitari în vederea unei verificări amănunțite a unității de cazare.
„Inspectorii au sancționat asociația care deține această unitate de cazare cu două amenzi contravenționale pentru lipsa autorizației și pentru refuzul de a permite accesul în vederea efectuării controalelor prevăzute de lege. Totodată, în această unitate, se interzice efectuarea oricărei activități publice. Precizăm că unitatea nu avea asigurată asistența medicală profilactică și curativă”, a declarat Alexandru Sinea.
Potrivit DSP Alba, Asociația Evanghelistă și de Caritate „Isus Speranța României” a cumpărat această casă de vacanță, care este formată dintr-o clădire mai veche și o clădire mai nouă, dar neterminată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News