Connect with us
Advertisement

Actualitate

Câştigul salarial mediu net în România a scăzut la 4.531 lei, în luna august

Publicat

Câştigul salarial mediu brut a fost de 7.258 de lei în luna august 2023, cu 59 de lei (0,8%) mai mic decât în luna precedentă, iar cel net s-a situat la 4.531 de lei, în scădere cu 34 lei (0,7%).

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), de 10.419 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante – 2.542 de lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date joi publicităţii, citat de Agerpres.

În august 2023, comparativ cu august 2022, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,2%.

În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 105,3% în luna august 2023 faţă de luna august 2022.

Indicele câştigului salarial real a fost 98,8% în luna august 2023 faţă de luna iulie 2023.

Faţă de octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost în august de 229,6%, cu 3,0 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iulie 2023.

Factorii de care depinde evoluţia câştigului salarial real

„În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie).

Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei”, precizează INS.

În luna august 2023, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2023, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie, încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2

  • cu 18,2% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 4,0% şi 5,5% în fabricarea produselor textile, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea altor mijloace de transport, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi
  • semiremorcilor, transporturi aeriene; între 2,0%
  • 3,5% în alte activităţi industriale n.c.a., intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii).

De ce au fost determinate creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă

  • prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite)
  • drepturi în natură şi ajutoare băneşti
  • sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare)
  • dar şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte)

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2

  • cu 14,6% în extracţia minereurilor metalifere;
  • între 5,0% şi 9,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, industria metalurgică;
  • între 1,5% şi 4,0% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), transporturi pe apă, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe)

În sectorul bugetar, în luna august 2023, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă în:

  • administraţia publică (-1,5%),
  • învăţământ (-1,1%, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare în lunile precedente, precum şi a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare).

În sănătate şi asistenţă socială, câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna precedentă (+2,1%), în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement