Connect with us
Advertisement

Actualitate

Cât plăteşti pentru RCA în funcţie de judeţ. Diferenţe de până la 50% la tarifele de asigurare în centrul ţării, faţă de zona de est

Publicat

În funcţie de localitatea de domiciliu, vârsta şoferului sau puterea maşinii, preţurile medii pentru o asigurare RCA pot înregistra diferenţe de până la 50%. Astfel, dacă în judeţe din vestul şi centrul ţării, printre care şi Alba, tariful mediu este în jurul valorii de 400 de lei, la celălalt capăt al “clasamentului”, în zone ca Iaşi, Constanţa sau Galaţi, acesta ajunge la peste 700 de lei.

Printre criteriile de care ţin cont asigurătorii la stabilirea preţului RCA se numără cât de aglomerat este oraşul, care este incidenţa accidentelor pe segmente de vârstă, pe lângă capacitatea cilindră a autovehiculului. Astfel, tinerii ajung să plătească poliţe mai scumpe, pentru că pe segmentul de vârstă 18-30 de ani sunt cele mai multe accidente, scrie economica.net. Spre exemplu, un tânăr de 26 de ani care conduce un Logan poate ajunge să plătească 1.400 de lei pe RCA, în timp ce tinerii din Constanţa care conduc bolizi pot ajunge să dea chiar şi 3.900 de lei pe asigurare.

Preţul mediu RCA în ordine crescătoare, pe judeţe:

Hunedoara: 380 lei

Giurgiu: 382 lei

Bistriţa-Năsăud: 409 lei

Dâmboviţa: 417

Arad: 431 lei

Sălaj: 431 lei

Călăraşi: 432 lei

Suceava: 432 lei

Alba: 438 lei

Ialomiţa: 438 lei

Bihor: 458 lei

Gorj: 463 lei

Maramureş: 476 lei

Olt: 478 lei

Buzău: 482 lei

Caraş-Severin: 482 lei

Mureş: 482 lei

Neamţ: 482 lei

Brăila: 488 lei

Timiş: 494 lei

Vâlcea: 517 lei

Sibiu: 518 lei

Satu-Mare: 521 lei

Vrancea: 521 lei

Botoşani: 523 lei

Teleorman: 526 lei

Tulcea: 526 lei

Braşov: 544 lei

Cluj: 544 lei

Vaslui: 544 lei

Prahova: 545 lei

Mehedinţi: 549 lei

Argeş: 556 lei

Dolj: 584 lei

Covasna: 621 lei

Harghita: 621 lei

Bucureşti: 642 lei

Bacău: 661 lei

Iaşi: 702 lei

Constanţa: 716 lei

Galaţi: 724 lei

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Zeul Anonim

    duminică, 03.08.2014 at 23:08

    mai bine circulam fara RCA decat sa platim , cu pretu pe 5 ani la RCA iti iei masina 😉

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement