Cât se muncește în România în raport cu alte țări, aflăm dintr-un raport surprinzător realizat la nivel european. O altă concluzie este aceea că săracii muncesc mai mult decât bogații. 

Țările mai puțin bogate din Europa (în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor) tind să aibă săptămâni de lucru mai lungi, arată o analiză a platformei Visual Capitalist.

Publicitate

Persoanele din Turcia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Grecia și România lucrează în medie peste 40 de ore pe săptămână la locul lor de muncă principal, precizează Economedia, care citează analiza amintită.

Citește și: Salariu la stat vs salariu la privat: ce diferențe sunt între cele două sectoare. Discrepanțe și în privința avantajelor

În schimb, cei din Țările de Jos lucrează în medie doar 32 de ore pe săptămână.

Cât se muncește în România în raport cu alte țări

Un grafic realizat cu voronoiapp.com prezintă numărul mediu de ore lucrate săptămânal în Europa, bazat pe datele Eurostat privind forța de muncă (2023).

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Contrar miturilor, românii muncesc mult. Numărul de ore mediu per angajat român depășește semnificativ numărul de ore muncit de un german, spre exemplu.

La o diferență de 6 ore pe săptămână rezultă că un muncitor român lucrează lunar cu 3 zile mai mult decât unul din Germania, Austria sau Norvegia.

Aceasta se referă la persoanele angajate cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani care au o „ocupație principală” și include munca cu normă întreagă și cu fracțiune de normă.

Cât se muncește în România: Pe primul loc se află Turcia, cu 44 de ore, urmează Serbia (42), Bosnia și Herțegovina (41) și Grecia și România, cu 40 de ore pe săptămână fiecare.

Publicitate

Olandezii, germanii și danezii lucrează cel mai mic număr de ore. De aici concluzia că oamenii din țările cu un PIB mai mic, muncesc mai mult decât cei din țările cu venituri mai mari.