Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cazare la mare mai ieftină, din toamnă, în programul ”Litoralul pentru toți”. Care sunt tarifele din septembrie

Publicat

De la 1 septembrie, în cadrul programului ”Litoralul pentru toți”, sunt oferte de cazare cu tarife mai mici pentru cei care vor să petreacă un sejur în stațiunile românești de la mare.

Turiștii vor plăti cu până la 200 lei mai puțin cazarea pe noapte, față de prețurile din sezonul estival, cel puțin potrivit ofertelor de până acum.

Vezi și Turiștii nu mai au voie să intre în mare, pe litoralul românesc. Gropile de lângă mal și curenții rip, capcane pentru aventurieri

Majoritatea ofertelor disponibile pe litoralulromanesc.ro sunt de două și trei stele, însă sunt cazări și la patru stele. De asemenea, hotelurile au oferte speciale pentru această perioadă și unele cer plata în avans.

Mai jos, câteva oferte pentru cazare la începutul lunii septembrie la mare.

În Mamaia, este disponibilă cazare cu 153 lei/noapte sau 158 lei/noapte pentru două persoane în perioada 3-9 septembrie, la trei stele (Hotel Romantic sau Voila).

În alte unități de cazare, pentru aceeași perioadă, prețurile sunt de 275 lei/noapte cu mic dejun (Sara Boutique) și mai ieftin din 7 septembrie (199 lei/noapte) sau din 10 septembrie (165 lei/noapte).

În Eforie Nord, la patru stele, tariful este de 385 lei/noapte (Hotel Union), în perioada 4-6 septembrie, cu mic dejun inclus.

La trei stele, în aceeași stațiune, puteți găsi cazare de la 78 lei/noapte (Hotel Diana sau Neptun Resort), din 10 septembrie.

În Saturn, sunt oferte de la 105 lei/noapte, din 7 septembrie, la două stele (Hotel Saturn) sau 215 lei/noapte la trei stele (Hotel Cerna).

În Venus, la două stele este tarif de 120 lei/noapte din 3 septembrie sau de 108 lei/noapte din 13 septembrie (Hotel Venus). Tot din 3 septembrie, în aceeași stațiune, la trei stele una dintre oferte este de 157 lei/noapte sau la patru stele de 187 lei/noapte (Hotel Dana Resort).

În Neptun-Olimp, la două stele se plătește 90 lei/noapte (Hotel Calatis) din 10 septembrie sau 123 lei/noapte din aceeași dată la trei stele (Hotel Miorița).

În Mangalia, la Hotel Corsa (trei stele), tarifele pornesc de la 230 lei/noapte.

Hotelurile își actualizează ofertele și în unele cazuri sunt și condiții de preț pentru last minute.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement