Eveniment
Cazul JAFULUI de la benzinăria din Blaj: Patru tineri condamnaţi la închisoare. Au de plătit 20.000 de euro daune

Inculpaţii Kapas Lajos şi Karaksony Imre au primit fiecare câte 5 ani de închisoare.
Jeremias Lehel a fost condamnat la 4 ani, iar Paradicza Levente va sta 4 ani şi 6 luni după gratii.
Tinerii sunt din comunele Sărăţeni, Chibed, judeţul Mureş, respectiv Praid – Harghita.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că cei patru bărbaţi au folosit, pentru comiterea faptei, un autoturism împrumutat de unul din ei de la o persoană din comuna Chibed.
Pentru obţinerea de probe, în 27 ianuarie 2015, au fost efectuate 10 percheziţii domiciliare, toate pe raza judeţului Mureş, ocazie cu care au fost reţinuţi şi cei patru suspecţi.

Instanţa a mai duspus ca inculpaţii să achite femeii pe care au agresat-o în timpul jafului suma de 588 lei, cu titlu de daune materiale, şi 20.000 euro drept daune civile. De asemenea, autoturismul cu care s-au deplasat cei patru a fost menţinut, în continuare, sub sechestru. Sentinţa definitivă va fi pronunţată la Curtea de Apel Alba Iulia.
„Au spus că înainte au fost şi au filat zona, după care a doua zi s-au întors au agresat femeia, au oprit energia electrică, au sustras suma de bani şi au plecat spre casă. Au avut o maşină pe care au împrumutat-o de la un consătean. Banii i-au împărţit egal şi fiecare i-a cheltuit personal. Sunt suspecţi şi vor fi reţinuţi, sperăm şi arestaţi pentru comiterea de infracţiuni de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal”, a spus şeful serviciului de Investigaţii Criminale IPJ Alba, Cristian Mureşan, la începutul acestui an.
Citeşte şi FOTO | JAF la o benzinărie din Blaj. Patru bărbați au furat peste 20.000 de lei, după ce au atacat-o pe angajata stației de carburanţi
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News