Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ce prevede noua ordonanță pentru amânarea ratelor la bănci. Declarațiile ministrului Finanțelor

bani lei monede

Publicat

Ordonanţa privind suspendarea plăţii ratelor la bănci a fost trimisă luni seara spre publicare în Monitorul Oficial, iar de această facilitate pot beneficia şi cei care îşi plătesc restanţele la credite până la data la care solicită o astfel de amânare la plată, a anunţat, luni, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

„Ordonanţa care a fost trimisă spre publicare în această seară oferă clienţilor posibilitatea de a suspenda ratele până la 9 luni de zile şi se pot depune aceste cereri cel mai târziu până la 45 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanţei. Cetăţenii au 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei să depună aceste cereri. Iniţial, se spunea că facilitatea poate fi acordată doar pentru creditele care nu înregistrează restanţe la data instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României. Am adăugat sau debitorii care au efectuat plata acestor restanţe până la data solicitării suspendării obligaţiei. Astfel, cei care îşi plătesc restanţele până la momentul în care fac solicitarea de amânare sau de suspendare a ratelor pentru 9 luni de zile pot beneficia de această facilitate”, a declarat ministrul Finanţelor la finalul şedinţei de Guvern de luni.

Potrivit sursei citate, statul garantează sută la sută dobânda la creditele ipotecare pentru o perioadă de cinci ani.

„A trebuit să introducem câteva observaţii pentru a clarifica această măsură. Am văzut foarte multe discuţii în spaţiul public. Am vrut să eliminăm orice urmă de îndoială. În ceea ce priveşte ratele la creditele ipotecare pentru persoanele fizice, acolo statul garantează sută la sută dobânda pe o perioadă de 5 ani. Am spus dobânda aferentă acestei perioade de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă şi independentă în raport cu celelalte obligaţii izvorâte din contractul de credit. Am introdus nou faptul că la această creanţă dobânda este zero la sută şi plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare. Dobânda este zero la această creanţă”, a precizat Florin Cîţu.

El a precizat că actul normativ vine în sprijinul românilor alături de celelalte programe precum şomajul tehnic sau liniile de credit pentru investiţii şi capital de lucru.

„Vrem să fie cât mai clară aceasta ordonanţă. Vrem cât mai mulţi români să beneficieze de aceasta facilitate, de aceasta ordonanţă pe care a aprobat-o Guvernul României pentru nouă luni de zile. Ştim prin ce trec în această perioadă şi îi asigurăm că această ordonanţă vine în spriijnul lor şi încercăm să îi ajutăm alături de celelalte programe, şomaj tehnic şi linii de credit pentru investiţii şi capital de lucru, să trecem cu toţii peste această perioadă”, a declarat ministrul Finanţelor.

Pe de altă parte, reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor şi cei ai Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR) consideră că termenul de amânare pentru 9 luni a plăţii ratelor la credite poate duce la o alocare nejustă a rezervelor sistemului bancar, dăunătoare capacităţii de redresare a economiei.

„Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), organizaţii care reprezintă toate instituţiile bancare active pe piaţa românească, consideră că abordarea individuală a cazurilor clienţilor, persoane fizice şi juridice, afectaţi de pandemia de COVID-19 reprezintă cea mai corectă şi eficientă abordare pentru soluţionarea reală a dificultăţilor financiare ale clienţilor, fără afectarea lichidităţii sistemului bancar”, se arată în comunicatul celor două organizaţii, transmis luni AGERPRES.

Asociaţiile care reprezintă consumatorii au subliniat, săptămâna trecută, că măsurile luate de Guvern cu privire la amânarea ratelor la credite nu sprijină în mod real debitorii, acordă beneficii substanţiale băncilor şi instituţiilor financiare nebancare şi sunt chiar mai dezavantajoase decât unele dintre soluţiile propuse de anumiţi finanţatori.

Aceştia arătau, printre altele, că autorităţile generează împovărarea debitorilor prin capitalizarea dobânzilor din perioada suspendării plăţii ratelor, în interesul sistemului financiar-bancar, fapt nepermis de legislaţia în vigoare. „Aşadar, pe perioada de suspendare, dobânda aferentă ratelor respective va fi introdusă în soldul rămas de rambursat, asupra noului sold (semnificativ mai mare, în unele cazuri) urmând a se aplica dobânda contractuală. Pe înţelesul tuturor, băncile şi instituţiile financiar-nebancare vor aplica dobândă la dobândă”, se arăta într-un comunicat al asociaţiilor de consumatori.

sursa: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement