Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ce spune ministrul Finanţelor despre varianta majorării taxelor pentru angajaţi. Sunt vizate doar măsuri de simplificare a procedurilor fiscale

Publicat

anca draguMinisterul Finanțelor transmite într-un comunicat că nu urmărește majorarea taxelor și impozitelor pentru angajaţi şi angajatori, ci doar simplificarea și stimularea investițiilor prin măsuri fiscale.

“Am cerut experților din minister pe probleme de fiscalitate o analiză internă care să cuprindă mai multe scenarii de calcul pentru simplificarea, debirocratizarea și crearea unor condiții mai bune pentru mediul de afaceri.

În acest context, creșterea taxelor nu a fost luată în considerare ca scenariu posibil pentru pachetul de măsuri ce va modifica Codul Fiscal. Nu includem măsuri care să creeze poveri fiscale suplimentare pentru niciun tip de contribuabil, persoane juridice, fizice, persoane fizice autorizate sau cele cu activități independente”, a declarat Anca Dragu, Ministrul Finanțelor Publice.

Ministerul precizează că are în vedere să continue politica de sprijin pentru contribuabili şi mediul de afaceri, până la finalul anului. Astfel, trasmite că nu are în vedere o creștere a contribuțiilor sociale obligatorii nici pentru angajat, nici pentru angajator. Persoanele Fizice Autorizate (PFA), cu activități independente sau profesii liberale nu sunt vizate de vreo măsură de creștere a taxării, potrivit sursei citate.

“În egală măsură, Ministerul Finanțelor Publice nu a avut niciodată în vedere modificarea costului angajatorilor cu salariile și nici a salariilor nete. De asemenea, nu este vizată acordarea vreunei amnistii fiscale. Subliniem faptul că nu există un proiect de modificare a Codului fiscal asumat de Ministrul Finanțelor Publice care să includă majorări de taxe și de impozite sau de contribuții sociale obligatorii”, se mai precizează în comunicat.

Vezi şi Schimbări majore la Codul Fiscal: Taxele plătite de angajaţi s-ar putea dubla. Care vor fi persoanele cele mai afectate de modificări

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate