Connect with us
Advertisement

Actualitate

Cele mai neaşteptate AMENZI de CIRCULAŢIE pe care le pot primi șoferii. Prevederi din Codul Rutier

Publicat

politist politia trafic masini Codul Rutier conține câteva prevederi curioase, care, odată încălcate, aduc sancțiuni șoferilor indisciplinați. Astfel, condusul prea încet sau pornirea de pe loc a unui autovehicul cu ușile deschise constituie contravenții și se pedepsesc cu amenzi.

Faptul că viteza excesivă pe șosele este pedepsită de oamenii legii nu mai reprezintă o noutate, însă, potrivit Codului Rutier și condusul cu o viteză prea mică le poate aduce șoferilor probleme. Astfel, conform reglementărilor legale, conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteză de cel puțin 10 km/h sub limita minimă obligatorie stabilită pe tronsonul de drum respectiv se pedepsește cu o amendă de 210 sau 315 lei.

Totodată, pe autostradă, limita minimă de viteză nu poate fi inferioară valorii de 50 km/h. Așadar, orice vehicul care circulă cu 40 de km/h sau mai puțin de atât va fi amendat.

Alte sancțiuni surprinzătoare:

– Lăsarea liberă în timpul conducerii a volanului autoturismului

Una dintre primele lecții în viața oricărui viitor șofer este poziția corectă a mâinilor pe volan. Conform instructorilor auto, dăcă ne gândim la volan ca la un cadran de ceas, ar trebui ca poziția mâinilor să fie, aproximativ, în dreptul orelor 9 și 3, această poziție fiind cea mai bună pentru manevre rapide.

Deși Codul Rutier nu precizează cum ar trebui ținute mâinile pe volan, stabilește ca și contravenție lăsarea liberă în timpul conducerii a volanului autoturismului, aceasta fiind pedepsită cu amendă din clasa I de sancțiuni (2-3 puncte amendă). Deci, pentru lăsarea liberă a volanului în timpul conducerii, șoferii riscă o amendă de 210 sau de 315 lei.2.

– Pornirea de pe loc a autovehiculului cu ușile deschise

Potrivit Codului Rutier, pornirea de pe loc a autovehiculului sau tramvaiului cu ușile deschise, circulația cu ușile deschise ori deschiderea acestora în timpul mersului constituie contravenție și se pedepsește cu amenzi cuprinse între 630 și 840 de lei. Totodată, aceeași pedeapsă este prevazută și pentru deschiderea ușilor autovehiculului atunci când acesta este oprit sau staționat, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic.

– Gesturile obscene și injuriile în trafic

Politețea la volan nu pare să fie o trăsătură care să caracterizeze peisajul rutier românesc. Ne întâlnim zilnic cu șoferi agresivi: de la cei care fac uz de claxon sau de faruri oricând vor să sancționeze și cea mai mică ezitare la semafor și până la cei care depasesc repetat, frâneaza brusc și fac slalom printre celelalte mașini.

Există, însă, și altă categorie de șoferi agresivi: cei care îi agresează verbal sau „gestual” pe ceilalți participanti la trafic.

Potrivit Codului Rutier, acești șoferi sunt pasibili de amendă. Normele rutiere stabilesc că săvârșirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanților la trafic constituie contravenție și se pedepsește cu amendă din clasa a IV de sancțiuni, respectiv cu o sumă cuprinsă între 945 și 2100 de lei.

– Fără noroi pe drumurile publice „modernizate”

Codul Rutier interzice și pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roți sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă. Încălcarea acestei prevederi se pedepsește cu amendă cuprinsă între 945 și 2100 de lei.

– Publicitatea, interzisă pe parbriz și geamurile laterale, dacă estompează vizibilitatea

O amendă de maxim 2100 de lei, dar nu mai mică de 940 de lei vor primi și cei care sunt surprinși în trafic cu afișe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii aplicate pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare și semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare.

sursa: avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement