Actualitate
Cele şase tonete mobile scoase la licitație de Primăria Alba Iulia au fost închiriate. Preţ de adjudecare de 10 ori mai mare faţă de cel de pornire
Șase tonete mobile în care vor fi comercializate produse alimentare vor fi completa oferta pentru turişti şi albaiulieni în Cetatea Alba Carolina, în acest sezon. Licitația pentru închirierea acestora în 2014 a avut loc joi, iar prețul maxim la care au fost adjudecate a fost de 64 de lei mp/zi, de 10 ori mai mare faţă de cel de pornire.
Ca și anul trecut, Primăria Alba Iulia a scos la licitație şase tonete mobile pentru comerţ stradal de alimente. Este vorba despre mijloacele pentru comerţ ambulant, mai exact biciclete dotate corespunzător, care au mai fost puse la dispoziţie şi în 2013 şi pentru care contractele de închiriere se scot la licitaţie anual. Acestea se vor afla în zona istorică a oraşului, în Cetatea Alba Carolina.
Licitația s-a desfășurat în condiții normale, potrivit reprezentanţilor Primăriei, iar prețul pe mp/zi a fost de 64 de lei, cel mai mare și 30 de lei mp/zi, cel mai mic.
Patru agenţi economici, dintre cei opt care au participat la licitaţie au câştigat contracte de închiriere: Diana Kasler (care a obţinuit 3 tonete mobile), Madin Best SRL, Vanilla Pan SRL, Tecnostar Consulting SRL (Alpin Lux SRL Sebeş), câte una.
Cele 6 tonete au fost scoase la licitație cu prețul de pornire de 6 lei mp/zi, iar suma la care s-a ajuns a fost una de 10 ori mai mare. Anul trecut, acestea au fost adjudecate la suma de 7 lei pe zi/mp.
Acestea sunt destinate comercializării de produse alimentare, printre care sucuri, fast-food, înghețată, popcorn sau suc. Vor fi prezente în Cetate până în data de 31 octombrie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News