Actualitate
Centrul Pilot pentru persoane cu dizabilități își schimbă denumirea în „Așezământul Social pentru persoane cu handicap „Sf. Meletie” Alba
Centrul Pilot pentru persoane cu dizabilități ALba își va schimba denumirea în „Așezământul Social pentru persoane cu handicap <Sf. Meletie> Alba. Acesta este unul dintre proiectele de hotărâre ce vor fi supuse votului consilierilor locali în ședința de miercuri, 28 noiembrie. Acesta ar fi cel de-al treilea nume dat amplasamentului, de când a fost înființat, în 2008.
„Serviciile sociale reprezintă o formă de suport activ pentru familiile și comunitățile aflate în dificultate. Acestea sunt definite drept un ansamblu complex de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii și depășirii unor situații de dificultate, vulnerabilitate, dependență, marginalizare sau excluziune socială”, se menționează în proiectul de hotărâre. În acest context, în anul 2008 a fost implementat proiectul „Centrul Multifuncțional pentru persoane cu dizabilități Alba”, cu scopul de a crește șansele de inserție socio-profesională a persoanelor cu handicap.
În anul 2009, denumirea i-a fost schimbată în „Centru Pilot pentru persoane cu dizabilități Alba”. Potrivit legii, ansamblul poate funcționa cu acest specific timp de 2 ani, însă această perioadă a trecut, iar în acest sens, Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia propune schimbarea denumirii în „Așezământul Social pentru persoane cu handicap <Sf. Meletie> Alba.
Așezământul oferă beneficiarilor servicii de consiliere, socializare, kinetoterapie, recuperare, orientare profesională. Pe viitor, fondatorii își propun creșterea numărului de beneficiari de la 20 la 40, precum și modificarea statului de funcții. De asemenea, aceștia au propus, pentru anul 2013, un buget de 75.336 lei, pentru acoperirea cheltuielilor cu utilitățile, personalul, transportul și alte cheltuieli.
Proiectul este realizat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia, în parteneriat cu Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Alba Iulia și Consiliul Județean Alba prin Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News