Connect with us
Advertisement

Actualitate

China recunoaște peste 1.500 de cazuri zilnice de COVID, cele mai multe de la începutul pandemiei. Restricțiile, reintroduse

Publicat

China a raportat sâmbătă peste 1.500 de noi infecții locale cu COVID-19, cele mai multe de la epidemia inițială de la începutul anului 2020, în timp ce varianta Omicron determină orașele din întreaga țară să înăsprească măsurile.

Din totalul zilnic, 476 infecții au fost transmise local, a precizat Comisia Națională de Sănătate, conform Reuters, citată de DC News.

Mai multe orașe au luat măsuri precum anularea evenimentelor de grup, scrie Mediafax.

În Changchun, toate întreprinderile, cu excepția celor esențiale, își opresc activitatea. Cei 9 milioane de locuitori nu pot ieși din casă dacă nu au motive întemeiate.

În centrul financiar Shanghai, Disneyland a anunțat că își va reduce capacitatea de primire a oaspeților și că, începând de duminică, va cere vizitatorilor să prezinte rezultate negative la teste COVID.

Locul de desfășurare a Târgului Canton, cel mai vechi și cel mai mare târg comercial din China, a fost închis temporar, deoarece a fost vizitat recent de un caz suspect confirmat, au anunțat autoritățile locale din Guangzhou.

COVID-19, mai puţin letal decât gripa

COVID-19 este mai puţin mortal decât gripa, graţie variantei Omicron şi a creşterii imunităţii pe fondul vaccinării. Cel puţin asta spun cifrele din Marea Britanie, unde mortalitatea era în jur de 0,2% înainte de apariţia Omicron, iar acum a scăzut de 7 ori, până la 0,03%, ceea ce înseamnă, practic, că doar unul din 3300 de oameni infectaţi mai moare, scrie Daily Mail.

Prin comparaţie, rata deceselor la gripa sezonieră este între 0,01 şi 0,05%.

Vezi și: Ce simptome are noua variantă Omicron BA2. Diferă de versiunea veche prin aproximativ 40 de mutații. OMS, clarificări importante

Profesorul Paul Hunter, expert în boli infecţioase la Universitatea East Anglia, a explicat că acest lucru înseamnă că COVID-19 ar putea fi mai puţin letal în acest moment decât gripa sezonieră.

El avertizează, însă, că apariţia unei noi variante ar putea schimba cifrele.

„Datele recente arată că COVID-19 este mai puţin mortală decât gripa comună, dar nu suntem siguri cu privire la ce se va întâmpla dacă apare o nouă variantă. Situaţia actuală se datorează imunizării, dar şi faptului că Omicron nu a fost o variantă atât de agresivă”, a spus Hunter.

   Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement