Actualitate
Chirii reduse pentru locuinţele ANL şi noi criterii de calcul. Noua legislaţie a intrat în vigoare
Chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuințe ANL vor fi diminuate și calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie. Noua legislaţie a intrat în vigoare din 12 mai.
HG 304/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial. Prin acest act normativ fost actualizate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL).
Modificările au fost aduse pentru a asigura protecția socială a persoanelor cu venituri mici, prin limitarea cuantumului chiriei, astfel:
– maximum 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară;
– maximum 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară, dar nu depășește 100% salariul minim brut pe țară garantat în plată;
– maximum 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie depășește 100% din salariul minim brut pe ţară, dar nu mai mult de 5.000 lei.
Reducerea chiriilor pentru persoanele care beneficiază de locuințe ANL are loc în condițiile în care:
– cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii se diminuează de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcţiei la maximum 0,8% din valoarea de înlocuire a construcţiei;
– coeficientul specific rangului localităţii se extinde între 0,6, specific satelor, şi 1, pentru Bucureşti;
– coeficientul de venit scade la 0,8 pentru chiriaşii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie.
De asemenea, prin actul normativ, se ponderează chiriile şi cu un coeficient care ţine cont de anul de recepţie a blocului ANL, care variază între 0,85 pentru imobilele construite până la finalul anului 2004, şi urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016.
In Anexa nr. 16 la Normele metodologice actualizate, se regăsește un model de calcul al chiriei, atât pentru tinerii sub 35 de ani, cât și pentru tinerii peste 35 de ani. Chiria astfel calculată se actualizează anual, în funcție de rata inflației comunicată de către Institutul Național de Statistică și de veniturile membrilor familiei chiriașilor.
Pentru anul 2017, odată cu publicarea, în Monitorul Oficial al României, a Normelor metodologice actualizate, autoritățile administrației publice locale care administrează locuințe pentru tineri, destinate închirierii, trebuie să actualizeze chiria în condițiile legii și ale prevederilor contractuale și să comunice ANL, în termen de 60 de zile, o situație detaliată cu privire la cuantumul chiriilor defalcate pe tipuri de apartamente și vârsta chiriașilor, precum și data scadentă a plății chiriei pentru fiecare chiriaș.
Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii este principalul program implementat de ANL şi se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin ANL și destinate închirierii, persoane care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News