Connect with us
Publicitate

Eveniment

Cinci cazuri de COVID-19 într-un sat din comuna Săliștea. O parte dintre locuitori refuză testarea. Primarul: Nu mă las șantajat

salistea covid

Publicat

În satul Săliștea Deal sunt cinci cazuri de COVID-19, potrivit primarului comunei Săliștea Aurel Emil Stănilă. Edilul spune că l-a anunțat DSP că marți vor face teste în localitate, pentru cât mai multe persoane și, dacă se poate, în întregul sat.

Mai spune că reacția unora dintre localnici nu a fost cea așteptată, adică să aprecieze că au acces la testare gratuită, ci mai degrabă au făcut ”scandal”.

Pe lângă cazurile confirmate cu COVID, în localitate mai erau, cel puțin până sâmbătă 11 persoane în izolare, potrivit aceleiași surse. Astfel că pe raza comunei Săliștea a fost decisă ca fiind obligatorie purtarea măștilor de protecție.

Excepție sunt ”zonele extravilane, autoturismele și mașinile agricole închise, angajații firmelor de construcții și angajații serviciului de gospodărire comunală, care trebuie să respecte distanțarea socială”, potrivit deciziei comitetului local pentru situații de urgență.

”Mă văd obligat să clarific câteva lucruri legate de cazurile de coronavirus confirmate în com. Săliștea și mai exact în Săliștea Deal, care au ajuns la 5. Indiferent de amenințările pe care le-am primit telefonic de la unii cetățeni sau telefoanele date la Prefectură sau mai știu eu pe unde, să fie clar, când este vorba de sănătatea locuitorilor comunei nu cedez nici un pas, nu mă las șantajat de nimeni și fac tot ce-mi stă în putere să evit o contaminare în masă.

Astăzi am fost anunțat telefonic de către DSP Alba că mâine se vor deplasa în loc. Săliștea Deal pentru a face teste. Am întrebat, la cei din izolare? Mi s-a spus că vor să testeze cât mai multe persoane, dacă se poate întreaga localitate.

Nu pot să spun că nu m-am bucurat, că pot financiar să facă aceste teste care sunt și destul de scumpe și care pot elimina orice suspiciune de infectare în masă, prin depistarea unor persoane asimptomatice.

Trebuie să fie foarte clar testul este obligatoriu ptr. cei aflați în izolare, pentru ceilalți nu. Dacă mi-am permis să fac un anunț în Săliștea Deal pentru ca oamenii să știe și care vor să-l facă (gratuit) să stea acasă, am fost acuzat de unii că îmi bat joc de ei, că îi discriminez sau câte și mai câte.

Judecați și dumnevoastră, unii nu reușesc nici cu bani să facă testul, iar alți fac scandal când li se oferă gratuit. Nu vreau să ameninț pe nimeni, dar, dacă ți sa oferit să faci gratuit testul, ai refuzat, iar ulterior ești depistat pozitiv(doamne ferește de așa ceva) și mai infectezi și pe alți care pot muri, fapta devine penală.

Pe înțelesul tuturor, când doctorul îți spune că ai hipertensiune și trebuie să iei tratament iar tu ignori și după un timp îți plesnește o arteră la cap și mori, e problema ta fiindcă nu se mută la altă persoană, dar când contaminezi pe altul din cauză că tu te crezi ,,deștept,, și acesta moare fiindcă nu are imunitatea ta sau are și alte boli, atunci răspunzi.

Vreau să vă întreb, în special pe cei din com. Săliștea care citesc această postare ce era să fac, să nu mă implic deloc, să ne infectam în masă și să ne carantineze întreaga comună?

Să ne blocheze cu totul, sau să fac tot posibilul (atât cât îmi permite legea) ca împreună cu implicarea fiecăruia dintre d-voastră să evităm un asemenea scenariu?

Vă mulțumesc tuturor acelora care respectați recomandările făcute de CLSU, că purtați mască, păstrați distanța socială, evitați deplasările fără rost etc. Cu certitudine tot ceea ce facem sau vă cerem e pentru binele dumneavoastră .

Vă mulțumesc! Președinte CLSU Săliștea primar Aurel Emil Stănilă”, este postarea de pe pagina Primăriei Săliștea, pe Facebook.

Comuna Săliștea are aproximativ 2000 de locuitori, iar satul Săliștea Deal circa 270, potrivit datelor oficiale de la recensământul din 2011.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate