Ancheta din interiorul Primăriei Alba Iulia demarată după grava scurgere de informații în spațiul public este departe de a se termina. 

După ce investigația va fi realizată, situația va fi discutată în comisia de etică și disciplină unde se va lua o decizie.

Publicitate

Din câte se pare, potrivit reprezentaților instituției, documentele care conțineau toate datele personale ale contribuabililor din Alba Iulia, a fost urcată pe site-ul instituției, la cererea directorului Direcției de Venituri, Călin Badiu, a precizat pentru alba24.ro, purtătorul de cuvânt, Flaviu Buta.

CITEȘTE ȘI: Investigație a autorității care se ocupă cu GDPR, după publicarea unor date cu caracter personal pe site-ul Primăriei Alba Iulia

Mai mult de atât, Buta a mai precizat că în interiorul primăriei, nu există o procedură anume în ceea ce privește circuitul documentelor care se supun legii protecției datelor cu caracter personal, (GDPR).

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

De cele mai multe ori angajații ori șefii de servicii trimit către ofițerul GDPR documentele pentru a fi verificate de acesta.

De asemenea la Direcția de Venituri a fost realizat și un instructaj privind datele cu caracter personal, dar care din câte se pare nu a fost respectat.

CITEȘTE ȘI: Surse: SRI a verificat computerele Primăriei Alba Iulia. Prima reacție a instituției, după mega-scurgerea de date personale. VIDEO

Până în prezent, cert este că de grava eroare nu se face vinovat informaticianul direcției, care doar a îndeplinit o sarcină de serviciu, a mai precizat Flaviu Buta pentru alba24.ro.

Ce s-a întâmplat

Documentele au fost postate pe site-ul primăriei, la secțiunea ”Știri și anunțuri”, miercuri, 3 mai.

Publicitate

Acestea au stat pentru o bună bucată de timp, până când au fost scoase de pe site. În total, potrivit primăriei Alba Iulia, documentele au fost acceste de 46 de ori.

CITEȘTE ȘI: Scurgere GRAVĂ de informații la Primăria Alba Iulia. Datele personale ale TUTUROR PROPRIETARILOR din oraș, publicate din greșeală

Joi, 4 mai, calculatoarele Direcției de Venituri a municipiului Alba Iulia au fost verificate de ofițerii SRI, pentru a cerceta dacă a fost o eroare umană sau un atac cibernetic.

De asemenea tot în dimineața zilei de joi, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a fost sesizată și a demarat o anchetă pentru a elucida cum s-a petrecut incidentul.

Publicitate