Connect with us
Advertisement

Actualitate

Clement Negruț dă replică prefectului Feneșer, despre disponibilizările de la Hidroelectrica: „Să nu mai facă referiri la PDL”

Publicat

Polemica pe subiectul disponibilizărilor de la societățile Hidroelectrica și Hidroserv Sebeș continuă între deputatul Clement Negruț și prefectul județului Alba, Gheorghe Feneșer. După ce primul a spus, în conferință de presă, că aceste disponibilizări vin prima dată în județul Alba pe motiv că acesta este dușmanul principal al USL, prefectul a ținut să reacționeze precizând că, dimpotrivă, oamenii își vor pierde locurile de muncă din cauza „managementului defectuos şi a risipei constante a conducerii anterioare, asigurată de către PDL”.

La o săptămână de la primele declarații, deputatul Clement Negruț răspunde din nou, menționând natura teoretic „apolitică” a funcției de prefect și reamintind, ca bază a propriilor declarații pe cele ale administratorului judiciar al Hidroelectrica SA, Remus Borza, „plătit cu 50.000 de euro din bani publici și un apropiat al primului ministru Victor Ponta”.

Vă prezentăm conținutul replicii lui Clement Negruț:

„Conform legii, funcția publică de prefect este o funcție apolitică. În această accepțiune, prefectul nu poate fi membru al unui partid politic și nu poate avea nici apariții publice prin care să se arate partizanul unui partid politic, nici să facă declarații care pot aduce prejudicii de imagine Instituției Prefectului, având aprecieri pro sau contra unei formațiuni politice. Din păcate, domnul prefect nu a reușit să își înușească aceste reguli și probabil nici nu o va face, dar merg pe prezumția de neștiință fiind la început de drum. Pe viitor, chiar dacă are încă legături nevăzute cu politicul, cel puțin să nu mai facă referiri și aprecieri politice legate de PDL.

Pe problema de fond, legată de concedierile care se vor face la Hidroelectrica SA este drept că nu am sursele de informare ale somniei sale și nici metode specifice de a ajunge la aceste surse (eu nu am pregătire în acțiuni de dezinformare și manipulare). Acum, spre corecta informare a opiniei publice, doresc să se înțeleagă foarte clar că nu doresc ca angajații niciunei companii din țara asta să își piardă locurile de muncă, eu militez pentru păstrarea lor și adoptarea unor măsuri economice prin care să salvăm locurile de muncă și să impulsionăm economia pentru crearea altora.

Baza declarației mele este construită pe declarația dlui Remus Borza din 17 ianuarie a.c. care este administratorul judiciar al societății Hidroelectrica SA, plătit cu 50.000 e pe lună din bani publici, un apropiat al prim ministrului Victor Viorel Ponta, plătit să rezolve sitruația acestei societăți. Ce spunea acest domn, făcând referire la managementul defectuos și perderile societății Hidroelectrica, că este 500 de angajați din cei aproximativ 5.000 ai sucursalelor acestei societăți vor fi disponibilizați și se va forma o singură structură a societăților Hidroserv prin comasarea celor 8 societăți din țară. Aceste disponibilizări se vor face până în iunie 2013, în această perioadă făcându-se și o evaluare a tuturor angajaților.

Ce reiese din această declarație în opinia mea: Hidroservurile vor intra iarăși în componența Hidroelectrica, Hidroserva Sebeș va dispărea ca entitate juridică și doar  o parte din angajați se vor regăsi în noua organigramă a scoietății și aproximativ 15% din angajații Hidroelectrica Sebeș vor intra pe lista de disponibilizări.

Actualmente numărul angajaților celor două societăți, Hidroelectrica și Hidroserv Sebeș este de aproximativ 550 în urma reorganizării propuse de administratorul judiciar Remus Borza vor rămâne 400 de angajați.

Ceea ce susțin eu a fost declarat și de liderii de sindicat care au protestat în fața Hidroelectrica București, fiin dprezenți la protest un număr de 125 de angajați ai Hidroelectrica și Hidroserv din țară. Mai mult, atât dl Borza declara că disponibilizările nu vor fi însoțite de salarii compensatorii.

Ceea ce era de demonstrat s-a demonstart ca atare spre surprinderea probabilă a domnului prefect, m-aș bucura că nu se pună în practică acest scenariu anunțat, dar fac trimitere la o vorbă din bătrâni: „Doamne ajută, mai n-aș crede”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

5 Comentarii

5 Comentarii

  1. ahl

    vineri, 25.01.2013 at 21:35

    mare ***** si clement asta….vai si amar

  2. Cetateanul

    luni, 28.01.2013 at 17:27

    La o firma, se prezinta doi canibali pentru angajare. La inceput, nimeni nu vrea sa ii angajeze, dar in final ii angajeaza cu o conditie: sa se comporte bine si sa nu consume oameni. La inceput, totul merge bine, dar dupa cateva luni se observa ca a disparut contabila. Se fac cercetari si ii iau la intrebari pe canibali.
    Acestia nu vor sa recunoasca, dar dupa un timp unul dintre ei recunoaste ca a mancat contabila. Normal, este dat afara. Al doilea canibal il conduce pana la poarta si ii zice:
    – Ce te-a apucat sa mananci contabila? Eu de cateva saptamni halesc ingineri si nimeni nu le-a simtit lipsa… Putem importa si noi 2 canibali flamanzi? 🙂

    • HaHaHa

      marți, 29.01.2013 at 13:49

      Doar unul, daca vrei doi mai trebuie angajate si contabile.

  3. Sebesan Get -Beget

    miercuri, 30.01.2013 at 15:06

    Sa nu te mai legi de Feneser. El ne scapa de poluarea din Sebes cu prafuri din lemne care le inghitim si ne duc la cancere de toate felurile.
    Feneser este un om serios.

  4. popescu

    marți, 28.05.2013 at 15:38

    acest securist de paduri si fiu de securist sadea, dupa revolutie a stat pitit de frica linsajului public prin spitale,ajutat de gasca de medici din spitale. Acum scoate capul si-si baga coada cu gasca de ****** ajunsi prin ****** la guvernare.Daca il intrebi ce-i aceea o hidrocentrala se uita la ea ca **** la poarta noua.Aceste ***** ne conduc.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement