Studenții din Regiunea Centru se pot înscrie la un concurs de soluții pentru îmbunătățirea infrastructurii orașelor din punctul de vedere al spațiilor verzi și de mobilitate urbană.

Într-o perioadă în care orașele se transformă rapid, iar efectele schimbărilor climatice devin tot mai evidente, apar întrebări importante în mediul urban din Regiunea Centru: Cum ar putea arăta orașele dacă ar fi proiectate de cei care le vor locui în viitor? Cum putem contribui la această schimbare?

Publicitate

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, organizație responsabilă de implementarea politicilor de dezvoltare regională, propune studenților din universitățile Regiunii Centru o competiție cu premii pentru cele mai bune și realiste idei propuse de tineri cu scopul adaptării la schimbările climatice, pentru provocările din ce în ce mai ardente din Regiune.

Climathonul Regional

Climathonul Regional, organizat în perioada iunie – iulie 2026, va aduce împreună studenți, mediul academic și administrația publică pentru a dezvolta soluții la provocări reale legate de schimbările climatice și dezvoltarea urbană sustenabilă.

Publicitate

În contextul lansării de noi apeluri de finanțare prin Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027, pentru proiectele de infrastructură verde și albastră și pentru mobilitate urbană, competiția se va derula concertat, cu alte proiecte derulate de către ADR Centru, care au obiective sinergice, respectiv:

  • proiectul ARCADIA (Soluții verzi pentru creșterea rezilienței și a sustenabilității în regiunea biogeografică continentală)
  • Centrul Europe Direct Regiunea Centrucare realizează activitatea de informare/implicare a cetățenilor.

Partenerii regionali care susțin acestui proiect sunt Primăria Municipiului Sibiu și Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, care vor oferi și locațiile pentru desfășurarea etapei a doua a evenimentului, precum și celelalte universități din Regiunecare promovează evenimentul în rândul studenților.

Publicitate
AlbaFest Articol 728x90 / 300x250

Cum se fac înscrieri

În cadrul acestei competiții, administrațiile publice locale (APL) vor identifica și propune provocări în domeniul infrastructurii verzii sau albastre sau cel al mobilității urbane din zona/perimetrul municipiilor din regiune. Acestea vor desemna reprezentanți instituționali, care vor deveni mentori ai studenților înscriși.

Universitățile, prin cadrele universitare care vor fi îndrumători ai studenților, vor promova concursul și înscrie studenții pentru participare la Climathon, urmând să-i consilieze pe aceștia pe parcursul competiției.

ADR Centru va coordona activitatea de colectare a provocărilor din partea APL-urilor, completarea formularelor de înscriere participanți, va implica resursele umane și materiale necesare pentru desfășurarea competiției în 2 etape și premierea celor mai bune propuneri.

Publicitate

Colaborare în echipe

”Vom pune accent pe provocările din municipiile mai mici și cu experiență redusă în dezvoltarea unor astfel de inițiative. Temele propuse pentru această competiție  vizează infrastructura verde și albastră, precum și mobilitatea urbană durabilă, două priorități aflate în directă corelare cu  apelurile de finanțare dedicate municipiilor, ce urmează să fie lansate în cadrul Programului Regional Centru, prin Acțiunea 3.3 și Acțiunea 4.1.

Participanții vor lucra în echipe, pe aceste teme pentru susținerea creșterii rezilienței orașelor, iar cu sprijinul mentorilor vor afla care sunt problemele din spațiile urbane, situațiile din teren și legislația aplicabilă sau eventualele probleme ce pot apărea la transformarea ideilor în fapte.

Publicitate

Ne dorim să implicăm tinerii, să facem echipe complexe de lucru și să identificăm soluții cât mai aplicabile pentru a putea fi ulterior incluse în cererile de finanțare pe care autorităților le por depune”,  a declarat Simion Crețu director general ADR Centru.

Soluții de infrastructură pentru orașe

Climathonul va reuni cel puțin 6 echipe de studenți ai universităților din regiune, care, cu sprijinul cadrelor universitare și a mentorilor din partea administrațiilor publice locale, vor propune soluții pentru provocările reale identificate de municipalitățile din regiune.

Se pot înscrie studenți din anii intermediari din cadrul universităților din Regiunea Centru.

Publicitate

Orice excepție de la această regulă trebuie aprobată de organizatorii competiției.

Concurs în două etape

Climathonul se desfășoară în două etape:

  • etapa 1 - înscrieri și selecție finaliști pe baza unei soluții tematice propuse (3 iunie - 22 iunie)
  • evenimentul final de la Sibiu (16-17 iulie), unde studenții selectați vor participa timp de 2 zile la panelurile de eveniment, vor lucra cu mentori și vor prezenta soluțiile în fața unui juriu.

Cele mai bune  echipe vor fi premiate. Premiile includ bilete la Untold (GA - Acces 4 Zile - Friendship Pack), excursii pe Via Transilvanica, vouchere pentru produse electronice și electrocasnice, precum și materiale promoționale.

Publicitate

sursă: comunicat ADR Centru