Connect with us
Advertisement

Eveniment

Autostrada Sebeş-Turda: Inspecţii inopinate CNAIR, pentru verificarea respectării obligaţiilor asumate de constructori

Publicat

autostrada sebes turda lucrari oct 2016_6Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a făcut inspecţii inopinate pe şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda. A fost verificată respectarea obligaţiilor de către constructori.

„Au fost efectuate vizite inopinate în şantier la lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva (km 56 – km 77) şi pe şantierul autostrăzii Sebeş – Turda, lotul 4 (km 53 – km 70)”, se arată în comunicatul CNAIR.

Inspecţiile s-au derulat în perioada 11 – 13 aprilie, la lucrările de infrastructură rutieră, ca urmare a deciziei directorului general al CNAIR, Ştefan Ioniţă, potrivit sursei citate. Au constat în acţiuni de control tehnic pentru a evalua nivelul de acceptare şi respectare a obligaţiilor de către constructori.

Controalele au fost efectuate de către specialişti din cadrul CNAIR şi organismul tehnic al companiei de drumuri, CESTRIN. Rezultatele acţiunilor de control vor fi prezentate public în perioada imediat următoare, după finalizarea raportului de control şi aprobarea acestuia de către directorul general.

Vezi şi FOTO – VIDEO Autostrada Sebeş-Turda: Doi ani de întârzieri din cauza neavizării unui proiect tehnic. Stadiul lucrărilor în aprilie

Autostrada Sebeş-Turda, situaţia pe loturi (1 aprilie)

Lotul 1 (20%, faţă de 17,42%, în martie). Lotul are 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului, la ieşire din Alba Iulia. Proiectul prevede două noduri rutiere Alba Iulia Sud la km 8 şi Alba Iulia Nord la km 16. De lucrări se ocupă Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pomponio Construcţii SRL. Valoarea contractului este de 541.739.137, 21 lei (fără TVA), semnat în 14 noiembrie 2014. Lucrările au început în 2 decembrie 2014 şi aveau termen inţial de finalizare 2 octombrie 2016. Au fost oprite în octombrie 2015, iar în 28 iunie a fost dată autorizaţia de construire. Doar pe secţiunea A, însă. Termenul actualizat de finalizare a lucrărilor este iunie 2018. Probleme (observaţii CNAIR): finalizare proiectare pentru Sectiunea C şi obţinere autorizaţie de construire pentru secţiunile B (km 14+000- 17+000) şi C (km 0+000-km 0+300 si Nod rutier Sebeş); obţinerea acordului de mediu revizuit; aprobare HG pentru exproprieri suplimentare; obţinere autorizaţie de construire pentru lucrările aferente exproprierilor suplimentare

Lotul 2 (23,22% faţă de 23,12%, în martie). Lotul are 24,25 km şi continuă de la ieşirea din Alba Iulia (Pârâul Iovului până la intrarea în municipiul Aiud, km 17+000 – km 41+250). Include nod rutier la Teiuş (km 26). Constructor este Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) – Euro Construct Trading 98 SRL, cu contract 549.332.493,62 lei (fără TVA), semnat în 14 noiembrie 2014. Termenul de finalizare din contract era 2 octombrie 2016. În 5 aprilie a fost obţinută autorizaţia de construire pe sectoarele 2 şi 3 (km 22+500 – km 25+300; km 26+100 – km 35+000; km 35+000 – km 41+250). Ulterior, în iunie, au fost date autorizaţii pe tot tronsonul. Termenul actualizat de finalizare a lucrărilor, aprilie 2018. Probleme (observaţii CNAIR): aprobare HG pentru exproprieri suplimentare; obţinere autorizatie de construire pentru lucrările aferente exproprierilor suplimentare

Lotul 3 (68,5%, faţă de 67,5%, în martie). Lotul are 12,45 km urmează traseul de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea (km 41+250 – km 53+700). Pe acest tronson sunt două noduri rutiere, inclusiv bretele de acces, la Aiud (km 44+700) şi Unirea (km 53+200). Constructor este Tirrena Scavi S.p.A (Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A), cu valoare contract de 420.511.921,44 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014 şi termen iniţial de finalizare 20 martie 2016. Aici, lucrările au început în mai 2014, cu proiectarea. În iunie, s-a intrat în legalitate în ceea ce priveşte executarea lucrărilor, prin eliberarea autorizaţiei de construire. Termen actualizat de finalizare a lucrărilor, septembrie 2017.

Lotul 4 (63,3%, faţă de 60,85%, în martie). Lotul are 16,3 km, de la nodul Decea până la intrarea în autostradă în zona Turda (km 53+700 – km 70+000) a primit autorizaţiile de construire în iulie. Constructor este PORR Construct SRL/PORR Bau GMBH, cu contract de 470.004.894,83 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014. Pe acest lot se va face joncţiunea între A10 şi Autostrada Transilvania (A3). Termen actualizat de finalizare a lucrărilor, septembrie 2017. Probleme (observaţii CNAIR): obţinerea autorizaţiei de construire pentru zona lacului Stejeriş. obţinerea autorizatiei de construire pentru reţele utilităţi

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement