Economie
FOTO – VIDEO Autostrada Sebeş-Turda: Doi ani de întârzieri din cauza neavizării unui proiect tehnic. Stadiul lucrărilor în aprilie

Contractul pentru Lotul 1 din A10 Sebeş – Turda a fost semnat în noiembrie 2014 cu Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pomponio Constructii SRL pentru suma de 541.739.137 lei , circa 120 milioane de euro, scrie hotnews.ro. Contractul prevedea patru luni pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţie, adică trebuia finalizată proiectarea la începutul anului 2015. Însă în cazul Secţiunii C, nodul rutier de la Sebeş între autostrada A10 Sebeş – Turda şi A1 Orăştie – Sibiu, în zona DN1-Lancram, proiectarea nu este avizată încă.
Nerezolvarea rapidă a situaţiei nodului rutier de la Sebeş ar putea duce la un decalaj serios între restul autostrăzii – ce are şanse să fie gata spre finele anului 2018 – şi legătura cu autostrada A1.

Lucrările la lotul 1 sunt cele mai întârziate de pe tot traseul autostrăzii. Marile restanțe sunt capetele lotului, nodul A1 – A10 (Lancrăm), dar şi nodul Alba Iulia Nord, unde încă nu s-a început lucrul din cauza unor aspecte birocratice.
Pe lotul 2, avansul lucrărilor este destul de mic, cel puţin din statisticile celor de la drumuri. Vedeţi mai jos imagini filmate cu drona:


Pentru construcţia Autostrăzii Sebeş-Turda, Comisia Europeană a aprobat finanţarea cu aproximativ 95 de milioane de euro. Reamintim că primele termene anunţate pentru finalizarea primelor tronsoane sunt în vara anului viitor, ceea ce ar decongestiona circulaţia pe DN1, în judeţele Alba şi Cluj.
Suma totală necesară proiectului este de 111,3 milioane euro. Valoarea totală eligibilă a cererii de finantare este de 495,669 milioane lei, din care co-finanţarea este de 421,319 milioane lei, iar contribuţia de la bugetul de stat este de 74,350 milioane lei.
Autostrada Sebeş-Turda, situaţia pe loturi (1 aprilie)
Lotul 1 (20%, faţă de 17,42%, în martie). Lotul are 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului, la ieşire din Alba Iulia. Proiectul prevede două noduri rutiere Alba Iulia Sud la km 8 şi Alba Iulia Nord la km 16. De lucrări se ocupă Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pomponio Construcţii SRL. Valoarea contractului este de 541.739.137, 21 lei (fără TVA), semnat în 14 noiembrie 2014. Lucrările au început în 2 decembrie 2014 şi aveau termen inţial de finalizare 2 octombrie 2016. Au fost oprite în octombrie 2015, iar în 28 iunie a fost dată autorizaţia de construire. Doar pe secţiunea A, însă. Termenul actualizat de finalizare a lucrărilor este iunie 2018. Probleme (observaţii CNAIR): finalizare proiectare pentru Sectiunea C şi obţinere autorizaţie de construire pentru secţiunile B (km 14+000- 17+000) şi C (km 0+000-km 0+300 si Nod rutier Sebeş); obţinerea acordului de mediu revizuit; aprobare HG pentru exproprieri suplimentare; obţinere autorizaţie de construire pentru lucrările aferente exproprierilor suplimentare
Lotul 2 (23,22% faţă de 23,12%, în martie). Lotul are 24,25 km şi continuă de la ieşirea din Alba Iulia (Pârâul Iovului până la intrarea în municipiul Aiud, km 17+000 – km 41+250). Include nod rutier la Teiuş (km 26). Constructor este Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) – Euro Construct Trading 98 SRL, cu contract 549.332.493,62 lei (fără TVA), semnat în 14 noiembrie 2014. Termenul de finalizare din contract era 2 octombrie 2016. În 5 aprilie a fost obţinută autorizaţia de construire pe sectoarele 2 şi 3 (km 22+500 – km 25+300; km 26+100 – km 35+000; km 35+000 – km 41+250). Ulterior, în iunie, au fost date autorizaţii pe tot tronsonul. Termenul actualizat de finalizare a lucrărilor, aprilie 2018. Probleme (observaţii CNAIR): aprobare HG pentru exproprieri suplimentare; obţinere autorizatie de construire pentru lucrările aferente exproprierilor suplimentare
Lotul 3 (68,5%, faţă de 67,5%, în martie). Lotul are 12,45 km urmează traseul de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea (km 41+250 – km 53+700). Pe acest tronson sunt două noduri rutiere, inclusiv bretele de acces, la Aiud (km 44+700) şi Unirea (km 53+200). Constructor este Tirrena Scavi S.p.A (Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A), cu valoare contract de 420.511.921,44 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014 şi termen iniţial de finalizare 20 martie 2016. Aici, lucrările au început în mai 2014, cu proiectarea. În iunie, s-a intrat în legalitate în ceea ce priveşte executarea lucrărilor, prin eliberarea autorizaţiei de construire. Termen actualizat de finalizare a lucrărilor, septembrie 2017.
Lotul 4 (63,3%, faţă de 60,85%, în martie). Lotul are 16,3 km, de la nodul Decea până la intrarea în autostradă în zona Turda (km 53+700 – km 70+000) a primit autorizaţiile de construire în iulie. Constructor este PORR Construct SRL/PORR Bau GMBH, cu contract de 470.004.894,83 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014. Pe acest lot se va face joncţiunea între A10 şi Autostrada Transilvania (A3). Termen actualizat de finalizare a lucrărilor, septembrie 2017. Probleme (observaţii CNAIR): obţinerea autorizaţiei de construire pentru zona lacului Stejeriş. obţinerea autorizatiei de construire pentru reţele utilităţi
surse: hotnews.ro, forum.peundemerg.ro
sursa foto-video: forum.peundemerg.ro (Asociaţia Pro Infrastructura)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Necesar
miercuri, 12.04.2017 at 09:15
1% /luna inseamna 12% / an inseamna 100% in 8 ani. Si iarna nu se lucreaza! Ciuma rosie …