Connect with us
Advertisement

Eveniment

CNAIR: Restricții de circulaţie pe Valea Oltului pentru unele categorii de vehicule, în perioada 31 decembrie-2 ianuarie

Publicat

Circulaţia vehiculelor rutiere mai mari de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de sâmbătă 31 decembrie 2022, duminică 1 ianuarie şi luni 2 ianuarie 2023, pe DN 7 între Veștem (județul Sibiu), Râmnicu Vâlcea și Piteşti, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„CNAIR informează conducătorii auto că în zilele de sâmbătă 31 decembrie 2022, duminică 1 ianuarie 2023 şi luni 2 ianuarie 2023, în perioada sărbătoririi Anului Nou, se vor institui restricţii de circulaţie pentru anumite vehicule rutiere.

Potrivit Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de sâmbătă 31 decembrie 2022, duminică 1 ianuarie 2023 şi luni 2 ianuarie 2023, conform Anexei nr. 1 la Ordin”, se arată într-un comunicat al companiei de drumuri.

Potrivit documentului, interdicţia se va aplica în 31 decembrie, în intervalul orar 18:00 – 22:00, şi pe 1 şi 2 ianuarie în intervalul 6:00 – 22:00 pe DN 7 între Piteşti (intersecţia DN 7 cu DN 7C) – Râmnicu Vâlcea – Veştem (intersecţia DN 7 cu DN 1).

Încălcarea prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, precizează CNAIR.

sursa: cnadnr.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement