Traficul autovehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone, altele decât cele destinate transportului de persoane, va fi restricționat joi (30 aprilie) și vineri (1 mai), cu ocazia Zilei Muncii, pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Publicitate

„Potrivit prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de joi, 30 aprilie (ziua premergătoare zilei de sărbătoare legală) și vineri, 1 mai (Ziua Muncii), pe unele sectoare de autostrăzi și drumuri naționale europene (E), după cum urmează:

Joi, 30 aprilie 2026 și vineri, 1 mai 2026, în intervalele orare stabilite pentru fiecare sector de drum:

  • pe A2 București – Constanța (intersecția A2 cu DNCB – Fundulea – Lehliu – Fetești – Cernavodă – intersecția A2 cu A4)
    • circulația este restricționată pe ambele sensuri în data de 30 aprilie între orele 16:00 - 22:00 și în data de 1 mai între orele 06:00 - 22:00, pentru vehiculele cu MTMA mai mare de 7,5 tone;
  • pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea – Veștem (intersecția DN 7 cu DN 1)
    • restricțiile se aplică pe ambele sensuri în data de 30 aprilie între orele 18:00 - 22:00 și în data de 1 mai între orele 06:00 - 22:00, pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone;
  • pe DN39 Agigea – Mangalia (limita municipiului Mangalia)
    • circulația este restricționată pe ambele sensuri în data de 30 aprilie între orele 16:00 - 22:00 și în data de 1 mai între orele 06:00 - 22:00, pentru vehiculele rutiere cu MTMA mai mare de 7,5 tone”, au transmis reprezentanții CNAIR
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Încălcarea prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018 constituie contravenție și se sancționează cu amendă.