Actualitate
CNAS și Casele județene de asigurări monitorizează utilizarea CARDULUI naţional de SĂNĂTATE, obligatoriu din 1 septembrie
Modul în care este utilizat cardul de sănătate, devenit unicul mod de validare a serviciilor medicale, de la 1 septembrie, este monitorizat de echipe de la CNAS și casele județene de asigurări de sănătate. Acestea acordă suport furnizorilor de servicii medicale, respectiv spitale, policlinici, laboratoare, medici de familie, dar și farmaciilor.
“Acolo unde vor fi identificate deficiențe în acordarea serviciilor medicale, acestea vor fi remediate. În cazul în care se vor constata abateri de la legalitate, vor fi luate măsuri în funcție de gravitatea abaterii”, se precizează într-un comunicat CNAS.
Casele de asigurări așteaptă sesizări de la asigurați privitoare la eventualele deficiențe întâmpinate la acordarea serviciilor medicale. Acestea vor fi comunicate echipelor aflate în teren pentru a fi verificate și remediate în cel mai scurt timp, potrivit sursei citate.
Citeşte şi Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba: Peste 80% dintre pacienți au folosit cardurile de sănătate. Ce se întâmplă de la 1 septembrie
”Cardul de sănătate este un instrument extrem de util pentru noi toți. Din economiile făcute prin introducerea obligativității decontării serviciilor doar prin intermediul cardului de sănătate facem încă un pas important în modernizarea sistemului de sănătate din România. Toți furnizorii din sistem trebuie să înțeleagă că este obligatorie decontarea serviciilor cu cardul de sănătate și, de asemenea, noi toți, medici și pacienți, trebuie să folosim acest instrument. Lucrăm împreună cu colegii de la CNAS pentru a asigura accesul la card tuturor asiguraților și pentru a facilita utilizarea cardului de sănătate”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, potrivit comunicatului.
De asemenea, președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a susținut că noul sistem, centrat pe pacient, este cel mai eficient mod de a detecta disfucționalitățile și a le rezolva în timp util. ”Este un sistem centrat pe pacient, de aceea ținem cont în primul rând de sesizările pacienților în cadrul acțiunilor demarate astăzi”, a spus Ciurchea.
Începând cu data de 1 septembrie 2015, cardul național de sănătate devine unicul instrument de decontare și validare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate pentru asigurații cu vârsta de peste 18 ani care au card emis.
Citeşte şi Precizări de la CAS Alba despre CARDUL de SĂNĂTATE, obligatoriu din 1 septembrie. 142 de persoane l-au refuzat, din motive religioase
Asigurații care nu au intrat încă în posesia cardului pot să verifice dacă li s-a emis acest document prin accesarea serviciului pus la dispoziție de CNAS la adresa https://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html sau se pot adresa caselor de asigurări de sănătate în evidența cărora se află pentru verificare și, după caz, pentru eliberarea cardului de sănătate.
Asigurații cărora până la această dată nu li s-a emis cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia și fără a fi necesară adeverința de asigurat eliberată de casa de asigurări. Furnizorul de servicii medicale va verifica în aplicația de pe site-ul CNAS calitatea de asigurat și dacă pacientul are sau nu card emis.
Doar în condițiile în care o persoană asigurată figurează în sistem, din diverse motive, ca fiind neasigurată, este necesară prezentarea la furnizor a adeverinței de asigurat eliberată de casa de asigurări la care este înscris.
Asigurații care au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate vor solicita eliberarea unui card duplicat la casele de asigurări, unde vor depune o cerere și vor plăti contravaloarea noului card și a cheltuielilor de distribuire prin servicii poștale, în valoare de 15,5 lei. Până la primirea noului card de sănătate, asigurații vor avea acces la servicii medicale în baza unei adeverințe de înlocuire a cardului de sănătate ce li se va înmâna în momentul în care vor depune cererea pentru emiterea cardului duplicat.
Asigurații care, din motive personale sau religioase, refuză utilizarea cardului de sănătate vor depune o cerere în scris la casa de asigurări în care vor menționa motivele refuzului și vor restitui cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit. Accesul la servicii medicale se va realiza pentru acești asigurați în baza unei adeverințe de înlocuire a cardului de sănătate cu termen de valabilitate 3 luni. Adeverința nu trebuie să rămână la furnizorul de servicii medicale, ea va fi prezentată ori de câte ori asiguratul solicită un serviciu.
Pentru asigurații care împlinesc vârsta de 18 ani și/ sau dobândesc calitatea de asigurat se generează automat din sistem comanda de tipărire și distribuire a cardului de sănătate. Nu este necesară solicitarea în scris a asiguratului pentru eliberarea cardului. Aceștia vor primi cardul național de sănătate prin servicii poștale, la domiciliul înscris în cartea de identitate.
sursa: agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News