ceata drum masini 1 Administrația Națională de Meteorologie a emis COD GALBEN de ceață pentru județul Alba, valabil miercuri, 23 noiembrie.

Atenţionarea de ceaţă este valabilă până la ora 10.00, pentru zonele Alba Iulia, Sebeș, Blandiana, Câlnic, Cut, Daia Română, Pianu, Săliștea, Săsciori, Șpring, Vințu de Jos.

Publicitate

Se va semnala ceață în zonele joase ce determină scăderea vizibilității local sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri. De asemenea, izolat se pot semnala condiții de polei.

Atenționări meteo similare sunt valabile în această perioadă în județele Satu Mare, Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj și Harghita.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, miercuri dimineața, în judeţul Alba se semnalează, de asemenea, ceaţă pe DN1 şi DN7, cu vizibilitatea scăzută sub 50 de metri, pe alocuri.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Pe autostrada A1 Sibiu – Deva, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă care variază ca şi densitate; astfel, pe tronsonul Sibiu-Sebeş (km 288 - 309) vizibilitatea este aproximativ 100 de metri, iar pe tronsonul Sebeş - Şoimuş (km 309 – 369), vizibilitatea este 50 de metri.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condiţiilor concrete de drum (mai ales în condiţiile unui carosabil alunecos), să nu se angajeze în depăşiri riscante, să mărească distanţa în mers, între autovehicule, şi să folosească luminile de ceaţă împreună cu cele de întâlnire.

Publicitate

sursa: meteoromania.ro, politiaromana.ro