temp_judete_nundhq4126b5gs1k0h386mkshtm7fhk7_21 Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionare de furtuni valabilă de duminică, ora 14.00, până luni, la ora 6.00, în mai multe județe din țară, inclusiv Alba. Vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină.

Publicitate

În intervalul 3 iulie, ora 14.00 - 4 iulie, ora 6.00, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în toate zonele montane vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată.

Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. Se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20 - 25 l/mp şi izolat 50 - 60 l/mp.

Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, mai ales în seara zilei de duminică şi în primele ore ale nopţii, dar pe spaţii mai restrânse.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În a doua parte a zilei de sâmbătă (2 iulie), îndeosebi la deal şi la munte, local vor fi averse torenţiale, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină.

Pe parcursul zilei de duminică, 3 iulie, local în Câmpia Română disconfortul termic va fi ridicat, iar indiceletemperatură - umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Reamintim faptul că în zona de munte a județelor Alba, Sibiu și Mureș, sâmbătă, 2 iulie, între orele 15:45 si 17:30, este valabilă o atenționare Cod galben de furtuni. Se vor semnalaaverse de ploaie ce vor cumula și depăși 25-30 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici și medii, intensificări ale vântului ce pot lua și aspect de vijelie.

Publicitate

sursa: meteoromania.ro