Connect with us
Publicitate

Eveniment

CODUL RUTIER 2022: REGULI noi de duminică, 27 februarie. Ce trebuie să știe șoferii, dar și cei care conduc trotinete electrice

Publicat

De duminică, 27 februarie, intră în vigoare noi modificări ale Codului Rutier. Vor fi amenzi mai mari pentru încălcarea unor reguli de circulație. De asemenea, se va pedepsi comportamentul agresiv la volan.

Codul Rutier: ce se modifică din 27 februarie – principalele noutăți

permisul de conducere va putea fi reținut pentru 120 de zile pentru depășirea vitezei regulamentare cu 70 km/h peste limita maximă admisă; nu se va putea reduce perioada de suspendare la o lună; în prezent, permisul poate fi suspendat până la 90 de zile. Vezi și Reguli pentru ITP în 2023

– sancțiuni noi pentru nerespectarea regulilor de circulație pe autostradă:

  • întoarcerea și mersul pe contrasens atrage suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 4 luni (în prezent, 2 luni) fără posibilitatea de reducere a perioadei de suspendare; aceeași măsură și pentru circularea sau traversarea de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile și circularea în sens contrar direcţiei de mers pe calea unidirecţională
  • mersul nejustificat pe banda de urgență – suspendarea permisului pentru 90 de zile (în prezent, doar amendă); de asemenea, amenzile pentru această contravenție cresc de la 580-725 lei la 1.300- 2.900 lei.

comportamentul agresiv în trafic: amenzi clasa II sancțiuni, între 580 lei și 725 lei şi suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile; dacă s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale – amendă din clasa a III-a de sancţiuni (870 lei – 1.160 lei) şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile

Vezi și Ce se poate întâmpla dacă îți vinzi mașina ”fără acte”. Situații în care nu ai vrea să te afli: amenzi mari și chiar dosar penal

trecerea la nivel cu calea ferată: crește perioada de suspendare a permisului de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată

depășirea neregulamentară: permis suspendat 60 de zile (în prezent 30 de zile) și amenzile cresc de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei; dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale – suspendare permis 90 de zile (în prezenta 60 de zile) și amenzi majorate de la de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei

– dacă prin încălcarea regulilor de circulaţie privind circulaţia pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se majorează cu 30 de zile

interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină

Codul Rutier 2022: Clasele de sancţiuni

  • clasa I: 2/3 puncte-amendă (290 – 435 lei)
  • clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă (580 lei – 725 lei)
  • clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă (870 lei – 1.160 lei)
  • clasa a IV-a: 9-20 de puncte-amendă (1.305 lei – 2.900 lei)
  • clasa a V-a (pentru PJ): 21-100 de puncte-amendă (3.045 lei – 14.500 lei)

Codul rutier 2022: Modificările în vigoare din 27 februarie. Precizările Poliției

Trec în clasa superioară de sancțiuni, atât cu privire la sancțiunea contravențională principală, cât și cu privire la sancțiunea contravențională complementară ce constă în suspendarea exercitării dreptului de a conduce, următoarele:

  • neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;
  • neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;
  • nerespectarea regulilor privind depășirea

Potrivit noii reglementări, sancțiunea cu amendă va fi cuprinsă între 6-8 puncte-amendă, iar suspendarea exercitării dreptului de a conduce va fi de 60 de zile.

Din 27 februarie, la art. 101, alin. (3), după litera d) se introduc patru noi litere, literele e)-h), cu următorul cuprins:

  • „e) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;
  • f) neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept;
  • g) nerespectarea regulilor privind depășirea;
  • h) adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale”.

Codul Rutier 2022 modificat: accidentele de circulație

Accidentele de circulație din care a/au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale produse pe fondul nerespectării unor reguli de circulație care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce:

Conform noii reglementări,  art. 101, alin. (3), lit. a se modifică. În clasa a III-a de sancțiuni, cu aplicarea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile rămân doar

  • nerespectarea regulilor privind trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care a/au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (6-8 puncte-amendă adică 870 lei – 1.160 lei și suspendare permis 60 de zile)

Accidentele de circulație din care a/au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale produse pe fondul nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere sau depășirea trec în clasa superioară de sancțiuni (amenzi și suspendare permis). Pentru aceste fapte, începând din 27 februarie:

  • sancțiunea cu amendă va fi cuprinsă între 9-20 puncte-amendă
  • sancțiunea contravențională complementară – suspendarea exercitării dreptului de a conduce 90 de zile.

Potrivit noii reglementări, la articolul 102 alineatul (3), după litera f) se introduc două noi litere, literele g) și h), cu următorul cuprins:

„g) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere sau depășirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

h) circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor.”

Codul rutier 2022 modificat: permis suspendat 120 de zile

Este introdusă o nouă categorie de sancțiune referitoare la suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, respectiv suspendarea permisului pentru 120 de zile:

„La articolul 102, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

(4) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (9-20 de puncte-amendă  / 1.305 lei – 2.900 lei) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul ori de tractor agricol sau forestier a următoarelor fapte:

  • depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
  • neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;
  • efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile.”

Codul rutier 2022 modificat: situații noi în care șoferii pot rămâne fără permis

Au fost introduse noi fapte care presupun suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule:

  • pentru o perioadă de 30 de zile: adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice – art. 100, alin. (3), lit. i
  • pentru o perioadă de 60 de zile: adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale – art. 101, alin. (3), lit. h
  • pentru o perioadă de 90 de zile: circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor – art. 102, alin. (3), lit. h

„Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe un drum public aplicată pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 101 alin. (3) lit. d), art. 102 alin. (3) lit. a) sau art. 102 alin. (4) lit. c) se majorează de drept cu 30 de zile, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.”

Adică, în situația în care polițistul rutier soluționează un accident de circulație din care a/au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, accident produs pe fondul:

  • circulației pe sensul opus;
  • conducerii unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai sub influența băuturilor alcoolice;
  • efectuării pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile

perioada de suspendare se va majora de drept cu 30 de zile. Această majorare este aplicată direct, de drept, de către polițistul rutier.

Codul rutier 2022 modificat: ce este comportamentul agresiv în trafic

Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:

  • a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
  • b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
  • c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
  • d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
  • e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
  • f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
  • g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
  • h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
  • i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.

Codul rutier 2022 modificat: eliberarea dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere

Art. 111 din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost modificat astfel:

Se eliberează dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație pentru săvărșirea următoarelor contravenții:

  • depăşirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise  – art. 102, alin. (4), lit. a
  • efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulaţiei în sens contrar sensului de circulaţie, a circulaţiei sau traversării de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile – art. 102, alin. (4),lit. c)

Pe lângă situațiile existente anterior, se eliberează dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație pentru implicarea într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane – art. 102, alin. 4 lit c):

  • efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulaţiei în sens contrar sensului de circulaţie, a circulaţiei sau traversării de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile.

Codul rutier 2022 modificat: alte contravenții noi

Pe lângă contravențiile nou introduse referitoare la comportamentul agresiv, potrivit art. 101, alin. (1), pct. 21, reprezintă contravenție sancționată cu amendă din clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte amendă):

  • nerespectarea obligaţiei de a menţine permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului.”
  • nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind circulaţia sub influenţa alcoolului

Codul rutier 2022 modificat: reguli pentru bicicliști și cei care conduc trotinete electrice

Amendă din clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte amendă) – art. 101, alin. (1), pct. 8:

  • conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe drumurile publice fără mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcţionare pe timp de noapte ori fără îndeplinirea condiţiilor tehnice minime stabilite prin regulament
  • conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe autostradă
  • nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei de trecere la culoarea roşie a semaforului, a semnalelor agentului de cale ferată, la trecerea la nivel cu o cale ferată industrială, semnalizată corespunzător ori a semnalelor, indicaţiilor ori dispoziţiilor poliţistului rutier
  • nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind circulaţia sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora
  • nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind interacţiunea motrică directă cu un alt vehicul aflat în mers ori cu persoane aflate în acesta
  • nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind circulaţia în interiorul sau în afara localităţilor fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante
  • nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a obligaţiei de a circula cu viteză redusă, a obligaţiei de a se asigura că nu se apropie un vehicul feroviar sau a obligaţiei de a opri la trecerea la nivel cu calea ferată

Codul rutier 2022 modificat: necomunicarea datelor de identificare ale persoanei căreia i-a fost încredințat un vehicul pentru a-l conduce

Potrivit art. 109.1 din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2022, în cazul contravențiilor prevăzute la:

  • art. 102, alin. (1), pct. 14 – necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus – persoane fizice
  • la art. 105, pct. 10- necomunicarea, în termen, la cererea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice – persoane juridice

nu sunt aplicabile prevederile referitoare la achitarea a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege în 15 zile de la comunicarea procesului-verbal.

Pentru contravențiile menționate, contravenientul va achita amenda așa cum a fost stabilită de agentul constatator:

  • de la 9 la 20 puncte-amendă pentru persoanele fizice
  • de la 21 la 100 puncte-amendă pentru persoanele juridice.

surse: OUG1/2022, IPJ Bihor

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate