Actualitate
Colegiul Național „Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia sărbătorește 95 de ani de la înființare. PROGRAMUL evenimentelor organizate de zilele liceului
Până în 10 martie, Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, care aniversează 95 de ani de la înființare, îmbracă haine de sărbătoare. Dacă evenimentele legate de zilele liceului au început de aproape două săptămâni, prin concursuri de literatură, întâlniri literare, sesiuni de comunicări, colocvii sau dezbateri, în perioada următoare, evenimentele vor fi axate pe întâlniri cu scriitori contemporani, experimente în domeniul fizicii, vizite la monumentele din oraș, competiții sportive sau discuții libere pe diferite teme.
Vă prezentăm programul evenimentelor organizate de Colegiul Național HCC, cu ocazia zilelor școlii:
10 februarie – 3 martie – Realizarea unei broşuri literar-artistice, cuprinzand creaţii ale elevilor din clasa a IX-a D (sala de clasă)
24-28 februarie – fotbal (fete și băieți)
26 – 28 februarie – „Invitation au voyage”: prezentarea în limba franceză a unor reportaje video realizate de elevi pentru promovarea unor obiective turistice din țară și din lume – orele 8.00, 10.00, 12.00 (Sala de clasă/Sala Multimedia a CDI)
26 -27 februarie – Fizica prin experimente – ora 14.00 (laborator de fizică)
MIERCURI, 26 februarie
Amintiri din liceu – orele 11.00 – 13.00 (spațiile Ryma)
Moment literar-muzical – orele 13.00 – 14.30 (sala multimedia)
Sesiune de comunicări științifice „Parcuri naționale și rezervații naturale din România și din lume” – orele 13.00 – 15.00 (laborator geografie)
JOI, 27 februarie
Fiecare pictură are o poveste – orele 10.00 – 12.00 (CDI)
Cafenea literară aniversară – orele 12.00 – 14.00 (sala multimedia)
Te îmbrăţisăm „H.C.C.” – lanţ uman în jurul colegiului – ora 13.00 (curtea Colegiului)
Sesiune de comunicări științifice- Fizică – ora 14.00 (laborator de fizică)
Concurs preselecţie „Alba Iulia – cealaltă capitală” – ora 14.00 (sala multimedia)
VINERI, 28 februarie
Baschet/Proiect – ora 8.00
Pledoarie pentru educație – ora 9.00 (sala multimedia)
Remember – ora 10.00 (sala profesorală)
95 de ani de istorie – ora 12.00 (Sala Unirii)
Texte literare în care sunt prezentați Horea, Cloșca și Crișan (prezentări PowerPoint) – ora 12.00 (CDI)
Depunere de Coroane pe Dealul Furcilor, prezentarea materialului „Călătoriile lui Horea la Viena” – ora 14.00 (Dealul Furcilor)
Vizită la Poarta a III-a a Cetății – ora 14.00 (Poarta a III-a a Cetății, celula lui Horea)
DNSS – Baschet fete – ora 15.00 (Liceul cu Program Sportiv)
LUNI, 3 martie
Întâlnire cu absolvenți ai liceului – ora 10.00 (sala 41)
MIERCURI, 5 martie
Public speaking în imagini şi recital – ora 13.00 (sala multimedia)
JOI, 6 martie
Instituțiile în viziunea elevilor – orele 12.00 – 14.00 (sala multimedia)
LUNI, 10 martie
Realizarea unei brosuri literar-artistice, cuprinzând creaţii ale elevilor din clasa a IX-a D – ora 13.00 (CDI)
Primul liceu românesc în teritoriile de dincoace de Carpaţi, după istoricul eveniment de la 1 Decembrie 1918, a fost înființat la Alba Iulia, acum 95 de ani. Instituția de învățământ a primit numele celui care a unit pentru prima dată cele trei Țări Românești, Mihai Viteazul. Astăzi, îl găsim la rang de Colegiu Național și poartă numele „Horea, Cloșca și Crișan“.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News