Actualitate
Comisia Europeană: Unele drepturi pot fi restrânse. Restricțiile și vaccinarea sunt calea de ieșire din pandemie
Comisia Europeană a transmis luni că ”înţelege” starea de saturaţie a cetăţenilor după aproape doi ani de pandemie şi respectă dreptul la proteste paşnice, dar îndeamnă la respectarea restricţiilor decise de statele UE confruntate cu o înmulţire a cazurilor de COVID-19, întrucât aceste măsuri, împreună cu vaccinarea, sunt ”calea de ieşire” din această pandemie, relatează agenţia EFE.
”Înţelegem că din punct de vedere individual sunteţi obosiţi de restricţii, dar din punctul de vedere al unei comunităţi este important să rămâneţi uniţi şi să respectaţi restricţiile, pentru că aceasta este calea de ieşire din pandemie”, a declarat luni la conferinţa de presă Dana Spinanţ, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.
După înmulţirea cazurilor de COVID-19 în mare parte din UE mai multe state membre au reintrodus restricţii şi în ultimele zile au avut loc proteste, unele cu incidente, în Belgia, Olanda şi Croaţia. ”Manifestaţiile paşnice sunt un drept fundamental, dar într-o situaţie de urgenţă publică unele drepturi pot fi restrânse”, a adăugat Dana Spinanţ, amintind că le revine autorităţilor publice din statele membre să decidă ce măsuri aplică.
Uniunea Europeană, împreună cu partenerii din Spaţiul Economic European (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia), are în prezent pe ansamblul său o rată a vaccinării anti-COVID-19 de 65,5%.
Dar se înregistrează diferenţe majore de la o ţară la alta, procente mari având Portugalia (81 %), Irlanda (76 %) sau Spania (74 %), mai în urmă fiind Germania, Suedia (67% fiecare) sau Austria (64%), iar cele mai slabe rate ale vaccinării sunt în Polonia (53 %), Slovacia (45 %), România (35 %) şi Bulgaria (24 %).
”Vaccinaţi-vă, vaccinaţi-vă şi vaccinaţi-vă! Acestea sunt cuvintele care ne vor ajuta să ne asigurăm că putem învinge acest virus”, a subliniat la rândul său purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru domeniul sănătăţii, Stefan de Keersmaecker.
”Ceea ce este clar, cu cifre (…), este că cu cât rata vaccinării este mai ridicată, cu atât este mai mică rata spitalizării şi cea a mortalităţii”, a insistat el.
Conform unor surse de la Bruxelles, în zilele următoare Comisia Europeană va prezenta statelor membre noi recomandări cu privire la călătoriile în interiorul UE, în contextul creşterii rapide a contagierilor.
Potrivit Politico.eu, executivul comunitar urmează de asemenea să abordeze posibilitatea condiţionării de administrarea dozei de vaccin booster a valabilităţii certificatului verde după o anumită perioadă de timp.
AGERPRES
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Scartz
marți, 23.11.2021 at 09:50
In sfarsit s-au trezitara si astia! Putem folosi si tunuri de apa,…daca nebunii nevaccinati dau foc la biciclete ? Impotriva…bicicletelor desigur, ca alea nu e oameni !
Petru
marți, 23.11.2021 at 10:31
Ce grijă are Comisia Europeană de oamenii ei.Dar știu ăștia că în România nivelul de trai e la pământ ,mor oamenii de foame ,de frig,spitalele sunt ok doar în scripte și pe urmă vine covidul.