Connect with us
Advertisement

Administrație

Comisie Tehnică pentru pregătirea alegerilor locale din Alba, întrunită în şedinţă. Vezi calendarul activităţilor

Publicat

La sediul Instituţiei Prefectului Alba a avut loc, marţi, şedinţa Comisiei tehnice a judeţului, în cadrul căreia a fost prezentat cadrul normativ prin care este reglementată organizarea alegerilor din acest an, precum şi calendarul activităţilor de pregătire a alegerilor.

„Vom organiza în perioada imediat următoare întâlniri cu primarii şi secretarii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul nostru, în cadrul cărora vom prezenta şi vom discuta cadrul normativ specific şi măsurile organizatorice, atribuţiile ce revin autorităţilor locale, chestiuni tehnice legate de întocmirea listelor electorale, arondarea la secţiile de votare şi asigurarea comunicaţiilor pe timpul alegerilor locale, astfel încât pregătirea şi desfăşurarea alegerilor să decurgă în parametri optimi”, a declarat prefectul Ştefan Bardan.

Comisia tehnică este prezidată de prefectul judeţului, Ştefan Bardan şi îi are ca membri pe Raul Tudoraşcu – subprefect, Mariana Hurbean – secretarul judeţului Alba, Ioan Crişan – director executiv Direcţia Regională de Statistică Alba, Marius Zinca – director executiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba, Ioan Nicolae Căbulea – inspector şef, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Alba, Adrian Daniel Mosora – şef Biroul judeţean de administrare a bazelor de date privind evidenţa persoanelor Alba, Lucian Nicolae Barboş -director executiv Direcţia publică comunitară de evidenţă a persoanelor Alba, Ioan Onac Herţa – inspector şef Inspectoratul de Jandarmi Alba, Cornel Sandu – Inspector şcolar general, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Horea Sorin Timiş – director executiv DSP Alba, Călin Petraşcu – şeful Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale Alba, Ioan Perju – director Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Alba şi Marinela Brumar – corespondent teritorial al Agenţiei Naţionale de Presă „Agerpres”.

Comisia a fost numită prin Ordinul Prefectului nr. 64/2012, având în vedere prevederile Legii nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale H.G. nr. 144/2012 privind stabilirea măsurilor pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2012.

Vezi aici calendar organizare şi desfăşurare alegeri locale 2012.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement