Compania "Albalact" SA Alba este cercetată de Consiliul Concurenţei, alături de alte firme de produse lactate suspecte că ar fi ajuns la înţelegere privind participarea cu oferte formale la o licitaţie pentru atribuirea contractelor de furnizare produse lactate pentru elevi şi preşcolari.

Publicitate

Cele patru companii la care s-au derulat inspecţii sunt "Dorna" SA Suceava, "Albalact" SA Alba, "Lacta" SA Giurgiu şi "Simultan" SRL Făget (judeţul Timiş). Valoarea totală a contractelor, încheiate cu cele patru companii pentru perioada 2010-2014, este de 17,9 milioane lei (aproximativ 4,2 milioane euro).

"Suspectăm că ar exista o înţelegere între companiile inspectate, de a participa cu oferte formale la licitaţie. În acest fel, contractele au fost adjudecate prin rotaţie, fiecare din cele patru companii câştigând cel puţin un contract. În domeniul achiziţiilor publice, concurenţa se manifestă în momentul participării la licitaţii. De aceea, este foarte important să depistăm şi să corectăm disfuncţionalităţile din acest domeniu, astfel încât în final să avem o cheltuire eficientă a fondurilor publice", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Din septembrie 2009, autoritatea română de concurenţă a adoptat noile instrucţiuni privind politica de clemenţă, care se aplică atât înţelegerilor orizontale, cât şi restricţionărilor verticale foarte grave.

Legea concurenţei (nr. 21/1996) interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, care au ca obiect sau au ca efect denaturarea concurenţei, în special cele care urmăresc participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte, se precizează în comunicatul Consiliului Concurenţei.

Publicitate

Inspecţiile au avut loc în cadrul investigaţiei declanşate de Consiliul Concurenţei privind o posibilă întelegere între cele patru companii de a participa cu oferte trucate la licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Giurgiu, în data de 2 septembrie 2010.