Connect with us
Advertisement

Economie

Compania omului de afaceri din Alba Iulia, Raul Ciurtin, investește 4 milioane de euro pentru dezvoltarea sectorului ready meals

Publicat

Cmpania deținută de omul de afaceri albaiulian, Raul Ciurtin, investește patru milioane de euro pentru a lansa pe piață o nouă serie de produse alimentare premium. Prefera Foods, unul dintre jucătorii importanți de pe piața conservelor, lansează gama de produse fresh “de Azi“, care include produse precum supa cremă, smoothie-uri și sucuri.

Compania a investit aproximativ 4 milioane de euro pentru dezvoltarea segmentului ready meals, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Vezi și Acasă @ Transavia. Povestea unui business de familie românesc, la cel mai mare eveniment din industria alimentară: ANUGA 2019

Noua gamă de produse fresh “de Azi“, disponibilă deja în marile lanțurile de magazine (Auchan, Carrefour, Cora, Kaufland, Lagardere, Metro, Profi, Real), cuprinde cinci tipuri de supă cremă de legume, șase variante de smoothie-uri și trei sucuri fresh, în recipiente din sticlă.

”Am vrut să aducem o inovație la raftul de mâncare fresh, iar ideea ambalajelor de sticlă a venit firesc. Când am dezvoltat gama de supe, am avut în minte consumatorul modern care dorește să mănânce sănătos, dar are nevoie de soluții simple și accesibile. ”De Azi” este prima marcă națională de supă cremă la borcan din sticlă, un ambalaj foarte practic, pretabil pentru a fi încălzit la cuptorul cu microunde, dar care apoi poate fi reutilizat”, a declarat Celina Condorovici, director de marketing al Prefera Foods

Supele cremă marca ”de Azi” sunt produse din mazăre, linte, roșii, broccoli sau hribi și au rețete certificate de European Vegetarian Union cu ștampilă vegana V-Label. Astfel, se adresează și persoanelor vegetariene sau vegane.

Planurile de extindere vizează includerea acestor supe și în canale alternative de vânzări, cum ar fi automatele de vânzări și benzinării. Compania are în vedere crearea unui ambalaj, tot din sticlă, dar mult mai potrivit acestei modalități de comercializare.

Compania estimează ca până la finalul acestui an, gama ”de Azi” va ajunge la 10% din totalul vânzărilor Prefera Foods.

Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de aproximativ 12,3 milioane de euro. Prefera Foods, unul dintre jucătorii de pe piața conservelor, are o tradiție de 10 ani și o fabrică de producție în județul Alba.

În 2017, antreprenorul Raul Ciurtin a preluat pachetul majoritar și tot atunci, compania a trecut printr-un proces de restructurare a portofoliului, ce a coincis și cu relansarea pe piață a mărcii premium, ”Capricii și Delicii”. În această gamă sunt pateuri de ficat, paste vegetale din semințe de floarea-soarelui, zacuscă, ciorbe și mâncăruri gătite. Portofoliul Prefera Foods a fost extins, tot in 2017, prin preluarea fabricii Salconserv din Medias.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement