Connect with us
Publicitate

Administrație

Compania „Romstrade”, sancționată de Prefectura Alba. A depozitat mari cantități de lemn în apropierea albiei râului, crescând riscul de inundații

Publicat

Fima de construcții „Romstrade”, cea care execută lucrările pe Transalpina, tronsonul Șugag – Oașa, riscă să fie sancționată de reprezentanții Prefecturii Alba. Angajații companiei au abandonat materialul lemnos rezultat în urma defrișării unei suprafețe de teren în apropierea albiei râului, obturând curgerea apei și creând  astfel pericolul producerii unor inundații. 

Recent, prin ordin al prefectului, s-a desfăşurat în judeţul Alba o amplă acţiune de verificare a salubrizării cursurilor de apă. În urma acestor controale au fost dispuse o serie de măsuri în vederea remedierii deficienţelor constatate.

Prefectul judeţului Alba,  Gheorghe Feneşer s-a deplasat în mai multe zone ale judeţului pentru a constata dacă măsurile dispuse în urma controalelor au fost respectate, ocazie cu care a fost foarte nemulţumit de situaţia existentă în sectorul cuprins între localităţile Şugag – Oaşa.

Constructorul „ Romstrade” a refăcut tronsonul de şosea – Şugag – Oaşa care face parte din şoseaua Transalpina, unde pentru a lărgi partea carosabilă a tăiat arboretele care se găseau pe marginea drumului şi le-a abandonat în zona de scurgere a apelor.

„Nu doar acest constructor este responsabil de situaţia creată, ci şi firmele care au efectuat exploatări forestiere în acea zonă, care şi-au făcut rampe de depozitare a materialului lemnos în apropierea albiei râului, iar după închiderea parchetelor cantităţi foarte mari de lemn au rămas neridicate, obturând efectiv curgerea apei. Această situaţie putea să conducă la evenimente deosebit de grave, în prima jumătate a lunii mai a.c. când Hidroelectrica Sebeş, ca urmare a umplerii excesive a lacului de acumulare de la Oaşa ar fi dorit golirea parţială a acestuia pe supraplinuri, fapt ce ar fi dus la antrenarea de către apă a marilor cantităţi de lemn aflate pe cursul albiei, producând pagube serioase podurilor. Astfel, cursul apei ar fi fost obturat aproape în întregime, apa ieşind pe partea carosabilă şi putând chiar să pună în pericol viaţa celor ce tranzitau sectorul respectiv din Transalpina”, a declarat prefectul Gheorghe Feneşer.

Prefectul a dispus de urgenţă, instituţiilor abilitate, curăţarea albiei râului, precum şi aplicarea de sancţiuni celor care sunt responsabili de aspectele menţionate.

Firma Romstrade aparține omului de afaceri Nelu Iordache- patronul Blue Air cercetat de DNA într-un dosar pentru fraudare de fonduri europene. După arestarea lui Iordache, Romstrade se află în însolvență. Angajații firmei nu și-au primit salariile de mai multe luni. Casa de Insolventa Transilvania, in calitate de administrator judiciar al Romstrade SRL, a anunțat cu va reuși sa acceseze fondul de garantare pentru plata creantelor salariale conform Legii 200/2006. Pentru achitarea integrala sau partiala a salariilor restante aferente lunilor septembrie, octombrie si noiembrie a angajatilor Romstrade a fost accesat Fondul de garantare pe data de 7 martie 2013. Dosarul a fost validat si urmeaza sa fie facute plati catre fostii salariati, potrivit unui anunt facut de firma de insolventa.


 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate