Connect with us
Advertisement

Actualitate

Comunicat Claudiu Răcuci: În primele 6 luni ale anului, PNL a alocat investițiilor publice cea mai mare sumă din ultimii 10 ani

racuci

Publicat

Deputatul PNL Claudiu Răcuci este de părere că în numai câteva luni Guvernul PNL a reușit să schimbe modelul economic păgubos pus în aplicare de PSD, bazat pe stimulare masivă a importorilor, și este convins că susținerea puternică a investițiilor ne va aduce în perioada următoare mult așteptatele autostrăzi, spitale, școli și utilități pentru gospodării.

„Câtă vreme România a fost condusă de PSD, investițiile publice s-au prăbușit! Oare uităm așa de repede cum anul trecut majoritatea șantierelor băteau pasul pe loc, pentru că PSD a tăiat aproape toți banii de investiții. Uităm așa ușor că, din anul 2012, PSD nu a demarat în România niciun proiect major de investiții? Ei doar au mai tăiat câte o panglică la câte o investiție începută pe vremea Guvernului Boc! Degeaba au tot desenat cei din PSD autostrăzi imaginare, căi ferate, școli și spitale, dacă ei nu au alocat niciodată bani suficienți pentru construirea acestora. Din cauza subfinanțării investițiilor avem autostrăzi la care se lucrează de peste 5 ani, școli începute și neterminate de peste 3 ani și spitale doar pe hârtie.

Nu poți să nu te bucuri când vezi că, în ciuda situației economice extrem de dificile, Guvernul PNL a reușit un record în materie de investiții. 16,1 miliarde lei au fost cheltuiți pe investiții numai în primele 6 luni din 2020! Această sumă va crește puternic în acest an, având în vedere faptul că grosul facturilor pentru investiții se plătește pe final de an.

În numai câteva luni, Guvernul PNL a făcut posibil ca pe toate șantierele de autostrăzi să se lucreze, sute de școli fără toalete curate să primească zeci de milioane de lei pentru renovări, contractele pentru 3 spitale regionale să fie încheiate și să înceapă construcția efectivă și sute de proiecte pentru conectarea gospodăriilor la apă, canalizare și gaze naturale să primească la timp bani pentru execuție. Românii știu că investițiile înseamnă creștere economică solidă și de durată, locuri de muncă bine plătite și resurse la buget mai multe, din care Guvernul PNL va reuși să plătească pensii decente părinților noștri, alocații pentru copii și indemnizații pentru persoanele dezavantajate.

Oricât ar mai încerca propaganda mincinoasă a PSD să vândă iluzii, românii nu se lasă mințiți și știu că nu vom avea bunăstare reală fără muncă, fără infrastructură, fără școli renovate și spitale moderne. PNL construiește și modernizează România, în timp ce PSD are cu totul altă agendă, în care nu regăsește nicio problemă a cetățeanului român, ci doar interesele lor personale”, a transmis Claudiu Răcuci.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Rusinea

    marți, 07.07.2020 at 14:47

    Politica de doi lei !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement