Connect with us
Advertisement

Actualitate

Comunicat de presă, Beniamin Todosiu, deputat USR: Dreptate pentru persoanele care activează sub forma de PFA

Publicat

”Inițiativa legislativă privind recunoașterea vechimii în specialitate, a persoanelor care își desfășoară activitatea economică sub forma de PFA, a fost aprobată în această săptămână în Senatul României.

Inițiativa a luat naștere de la postarea unui ghid local din Alba Iulia, care a dorit să se înscrie la un concurs pentru un post în primăria Alba Iulia. Din păcate, dosarul său a fost respins pe motiv că nu este respectat criteriul „vechimii în specialitatea studiilor”, în ciuda faptului că domnul avea o experiență bogată ca ghid în Cetatea Alba Carolina.

Consider acest lucru este o nedreptate, astfel am început să lucrez la cadrul legislativ care să prevină astfel de situații neplăcute pentru cetățeni.

Statul român recunoaște vechimea în muncă pentru persoanele care își desfășoară activitatea sub formă de PFA, pe baza taxelor plătite, dar nu recunoaște vechimea în specialitate, lucru ce blochează mulți specialiști să intre în administrația publică.

Proiectul a primit două rapoarte favorabile cu amendamente admise de la Comisia pentru muncă și Comisia economică. A fost adoptat, mai apoi, în Plenul Senatului, urmând să fie transmis mai departe către Camera Deputaților, care este cameră decizională.

La momentul actual, peste 400.000 de cetățeni români lucrează ca persoane fizice autorizate. Conform datelor publicate în august de Oficiul Național pentru Registrul Comerțului, sunt 412.447 de persoane fizice autorizate active. Majoritatea acestora au vârste cuprinse între 30 și 49 de ani și lucrează în diferite domenii de activitate. Toți acești cetățeni vor putea beneficia de prevederile legii de îndată ce aceasta va fi adoptată.

La proiect au fost depuse amendamente în urma unei mese rotunde organizate în Parlamentul României cu reprezentanții ANAF, Casa națională de pensii și a altor instituții implicate în procesul de consultare și avizare, alături de asociațiile profesionale.

Nu cred că există în Uniunea Europeană  așa ceva: să muncești ani de zile și statul să nu îți recunoască experiența profesională. Pe lângă beneficiile prezentate mai sus, această inițiativă va încuraja activitatea persoanelor cu dizabilități, întrucât aceștia își desfășoară activitatea sub formă de PFA și s-au lovit constant de această nedreptate din partea statului.

Puteți citi textul și expunerea de motive aici”, a transmis Beniamin Todosiu, într-un comunicat de presă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. nicu

    miercuri, 06.10.2021 at 16:31

    ar fi frumos daca PFA-urile ar si face factura la tot ce presteaza … o initiativa legislativa in acest sens, pe cand??? atunci cad primesti factura cu nr.2 in luna octombrie … parca ceva e putred

  2. eu

    vineri, 08.10.2021 at 02:24

    D-le Nicu nu nr facturii e important pt ca o factura se eliberează la cererea clientului și dacă din 10 clienți doar 2 o cer asta e. E important bonul fiscal sau chitanta după caz, documentul ce atesta plata prestării serviciului. Aici e o problema dacă e cu nr 2…. nu iau apărarea nimănui dar haideți sa nu tot ducem oamenii în eroare. Mulțumesc.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement