” În Miercurea Mare am depus o declarație politică, în Parlamentul României, privind patimile moților, în speranța că Direcția Regională Cluj din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în administrarea căreia se află drumurile naționale din Apuseni, va acționa în consecință.

Publicitate

De altfel, am transmis mai multe solicitări și am depus mai multe sesizări oficiale către CNAIR pentru modernizarea, reabilitarea sau repararea, în funcție de caz, a DN 74, DN 74 A și DN 75 - Turda, Câmpeni, Ștei.

Am reamintit, astăzi, colegilor parlamentari și factorilor decidenți, prin intermediul unei declarații politice, că drumul național dintre Abrud și Câmpeni a fost serios avariat în urma inundațiilor din vara anului trecut. Din păcate, în ciuda numeroaselor solicitări pe care le-am făcut, acesta a rămas în aceeași stare necorespunzătoare.

Publicitate

Iau în calcul inițierea unui proiect de lege care să prevadă începerea lucrărilor de reparații a oricărui bun public, în regim de urgență, respectiv maximul 30 de zile, dacă acesta a fost avariat în urma unor calamități naționale. Nu se poate ca oamenii să aștepte aproape 1 an până la îndepărtarea efectelor generate de revărsarea apelor!

Acum există și speranțe reale! După accederea Partidului Social Democrat în guvern și după instalarea unei noi conduceri la ministerul Transporturilor, lucrurile au început să se pună în mișcare. Viceprim-ministrul Sorin Grindeanu a redus la minim orice termen de execuție a lucrărilor de întreținere și reabilitare a drumurilor. Acest fapt ce ne dă încredere că, în sfârșit, drumurile din Apuseni vor fi modernizate așa cum ne dorim!

Publicitate

În final, doresc să transmit tuturor locuitorilor județului Alba liniște, pace și credință în Săptămâna Mare, respectiv bucurie, belșug și speranță, în zilele sfinte care vor urma!”, a declarat Radu Marcel Tuhuț, deputat PSD de Alba.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News