Actualitate
Comunicat Sorin Bumb: Vin banii europeni pentru rețelele de gaze naturale. Dezbatere publică pentru Ghidul Solicitantului
Deputatul de Alba, Sorin Bumb, a transmis un comunicat de presă legat de lansarea în dezbatere a unui document foarte important:
Ghidul Solicitantului pentru finanțarea distribuțiilor inteligente de gaze naturale va intra în dezbatere publică în perioada imediat următoare, urmând ca din luna august, după cum a anunțat și premierul Ludovic Orban, să se lanseze apelul de finanțare pentru realizarea acestor rețele atât de necesare pentru localitățile României.
În această după-amiază am discutat cu Ministrul Marcel Boloș ultimele aspecte legate de acest ghid al solicitantului.
Am lucrat împreună foarte mult la acest document, pe baza căruia se vor acorda finanțările, pentru a-l face cât mai clar și cât mai accesibil pentru autoritățile publice care vor accesa aceste fonduri europene.
Am lucrat împreună cu reprezentanți ai primarilor, cu specialiști din Ministerul Dezvoltării și din Ministerul Fondurile Europene pentru a ajunge la o variantă cât mai bună pentru oameni și pentru a-l face aplicabil pentru cât mai mulți solicitanți.
S-a lucrat foarte mult, împreună cu toți cei interesați și în curând documentul va fi lansat în etapa obligatorie de consultare publică, astfel încât din cursul lunii august să se poată deschide sesiunea de finanțare și autoritățile locale să poată depune proiectele.
În funcție de necesități, Autoritatea de Management a Programului va putea decide o eventuală extindere a perioadei de depunere a proiectelor, pentru că scopul nostru este să oferim această oportunitate cât mai multor solicitanți și cât mai multe comunități locale să beneficieze de aceste fonduri.
Finanțarea se va face în proporție de 85% din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană și 15% din fonduri guvernamentale.
Fondurile se vor acorda prin programul Operațional Infrastructură Mare, în cadrul Axei Prioritare 8 – Sisteme Inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale, iar distribuțiile nou înființate de gaze, finanțate din aceste fonduri europene, vor avea componente inteligente care vor crește eficiența energetică, îmbunătățind flexibilitatea, siguranța și eficiența în operare a acestor rețele.
Realizarea de noi rețele de distribuție a gazelor naturale este deosebit de importantă pentru multe comunități locale din România, urmând să ajute foarte mult la dezvoltarea lor.
Prin modificările legislative pe care le-am promovat în ultimul an și prin modul în care am gândit acest ghid de finanțare vrem să dăm posibilitatea administrațiilor publice locale să se implice direct în realizarea acestor investiții și totodată să ușurăm sarcina administrativă și birocratică pe care ele o au de îndeplinit pentru accesarea fondurilor necesare.
În acest fel se realizează o absorbție mai bună și mai rapidă a fondurilor europene, iar cetățenii, mai ales din mediul rural și din micile orașe, vor putea beneficia de rețele moderne și sigure de distribuție a gazelor naturale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News