Connect with us
Advertisement

Eveniment

Concediu de odihnă pentru profesori, doar în vacanţele şcolare şi planificat din timp. Proiect la Ministerul Educaţiei

profesor

Publicat

Un proiect de ordin al ministrului Educației Naționale prevede că profesorii, cadrele didactice, directorii școlilor şi inspectorii din România vor trebui să-şi planifice concediile şi să le efectueze doar în timpul vacanțelor școlare.

Vor fi necesare programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului, programare care se va face până la sfârșitul anului calendaristic, pentru anul școlar următor, potrivit sursei citate.

Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.

“ Consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ va întreprinde măsurile necesare ca întregul personal de predare şi de conducere din cadrul unității de învățământ să efectueze concediul de odihnă în perioada vacanțelor școlare, cu asigurarea personalului didactic necesar pentru desfășurarea examenelor naționale”, mai prevede proiectul.

Cadrele didactice pot fi rechemate din concediu de către superiori, dar numai în scris. Inspectoratele generale vor verifica anual rechemările din concediu şi le vor transmite Ministerului Educației.

sursă: legestart.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement