Din acest an, concursurile de angajare în spitale ar urma să fie organizate în centre regionale, nu de către unitățile de sănătate care scot posturile la concurs. În centrele respective, vor fi observatori din alte zone ale țării.

Publicitate

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, consideră că astfel "se vor elimina suspiciunile și va fi promovată meritocrația". Ordinul privind noua metodologie va fi pus în dezbatere, în perioada următoare.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore, a explicat, pentru HotNews.ro, că "au fost foarte multe reclamații în legătură cu modul în care se fac angajările, iar Ministerul Sănătății a considerat că se pot face aceste concursuri sub egida DSP-urilor, centralizat, pe centre. Să nu mai existe suspiciuni că fiecare dă mită ca să fie angajat".

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Concursurile vor fi organizate o dată pe trimestru, în opt centre regionale.

Comisia de examinare va fi organizată la nivelul Direcției de Sănătate Publică, instituție care va stabili și data examenului, iar posturile vacante vor fi transmise de spitale către DSP.

Vezi și Angajaţii din spitale ar putea fi plătiţi în funcţie de indicatori de performanţă. Planuri la Ministerul Sănătăţii

Concursul de angajare ar urma să includă o probă scrisă, cu subiecte tip grilă extrase din până la 2.000 de variante, precum și o probă orală înregistrată, a mai spus Sorina Pintea.

Publicitate

sursa: hotnews.ro